Vă mai aduceți aminte (băieții de peste 30 de ani) cum, pe la 10 seara, ora cinei, toate mamele începeau să-și strige copiii de la geam, iar puștii se milogeau pentru încă o jumătate de oră de bătut mingea, deși nici balonul, nici adversarii nu se mai vedeau deloc de beznă ce se făcuse?
Ei bine, gadget-ul despre care vă voi povesti în continuare ar putea schimba asta. În sensul în care părinții s-ar putea să nu mai țipe după ăia mici să vină în casă, ci ar putea chiar să le aducă mingi noi pentru joacă.
Este vorba despre o minge-minune: după ce o bați pe maidan timp de treij’de minute, ține o lampă LED aprinsă timp de trei ore.
Care e trucul din spatele (sau, mai degrabă, din interiorul) mingii fermecate? Simplu, e o idee mai veche. De fapt, are peste două sute de ani. Celebrul ceasornicar Abraham-Louis Breguet a inventat-o prin 1787, dar a fost aplicată mai intens după anii ’50, cînd ceasurile automatice au apărut pe scară mai largă. Ceasurile automatice funcționează pe baza unui mecanism banal: în interior au cîte un pendul care, de fiecare dată cînd mișcăm mîna (și, implicit, ceasul), oscilează, chestie care duce la strîngerea unui arc. Arcul strîns oferă energie mecanismului care măsoară timpul.
La fel și mingea noastră, cu o singură diferență (care, apropo, a fost implementată și la ceasurile “pseudo-automatice”): energia cinetică generată de oscilația pendulului din interior e transformată în energie electrică și stocată într-o baterie.
Și nu vă îngrijorați că o fi mingea grea cît o baterie de mașină, că e nasoală, că mai știu eu ce: cîntărește cu doar treizeci de grame mai mult decît o minge obișnuită, e moale, arată mișto, nu se poate sparge, pentru că nu e umplută cu aer sub presiune, și poate fi băgată prin toate bălțile, e waterproof.
Acum, sper că vă dați seama ce urmează: la cum crește factura la curent, prezic o
