Consilierul judeţean Victor Banţa îşi face campanie în cadrul PNL-ului, miza fiind postul de preşedinte. Cel puţin asta susţin unii dintre foştii săi colegi, culmea, unii pe care i-a susţinut în campania electorală şi care acum nu-i mai dau nicio şansă în cursa pentru funcţia respectivă. De partea cealaltă, Banţa spune că i se confundă activitatea de ales judeţean cu campania internă, însă se declară mulţumit. „Este clar că unora le este teamă, de vreme ce cataloghează aşa vizitele mele în teritoriu”, spune alesul judeţean.
Informaţiile că Victor Banţa este în campanie internă au pornit de la o adunare publică pe care a solicitat-o primarului din Bâlteni, Gheorghe Păsărin. Fostul prefect ar fi cerut primarului să facă pregătirile pentru a veni, în calitate de consilier judeţean, la o întâlnire cu localnicii, însă gestul său a fost catalogat drept o modalitate prin care încearcă să se promoveze în rândul membrilor de partid din teritoriu. Banţa spune însă că nu are nicio legătură una cu alta, ci doar încearcă să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu la Consiliul Judeţean Gorj. Îl încântă însă ideea că orice face în perioada aceasta este catalogat drept campanie internă, pentru că asta, spune consilierul, arată că sunt unii cărora le este teamă că va candida. „Nu are nicio legătură campania cu munca mea de consilier judeţean. Eu am o obligaţie, prin statutul funcţionarilor publici, să fac astfel de deplasări. Faptul că se cataloghează drept campanie pentru preşedinţia PNL, atunci este un lucru bun. Înseamnă că sunt unii cărora le este teamă”, a spus Banţa. Facerea de bine…
Interesant este însă că unii dintre cei care, dacă şi-ar face campanie, ar trebui să îl susţină, i-au dat cu piciorul. Un exemplu concret este chiar primarul Gheorghe Păsărin, alături de care Banţa, cu riscul de a fi luat la rost de conducerea PNL Gorj, l-a susţinut în campania ele