Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de rovinăreni vor primi tichete sociale

Publicat in Gorj Domino, luni 15 aprilie 2013 ·

Primăria Rovinari va acorda înainte de paște peste 4.000 de tichete sociale pentru persoanele nevoiaşe din localitate. „Cu ocazia sărbătorilor pascale, Primăria şi Consiliul Local Rovinari acordă tichete sociale persoanelor singure şi familiilor domiciliate în Rovinari, al căror venit se situează până la 750 lei/luna/membru de familie. Înscrierile se efectuează la Clubul Vârstnicilor de pe Str. Muncii. Beneficiarii vor primi un bon de ordine pe care îl vor prezenta la ridicarea tichetelor în data menţionată pe acesta”, a spus Constantin Podaru, reprezentantul Primăriei Rovinari. Pentru acordarea de tichete sociale, solicitanţii vor completa formularul de cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea unor beneficii de asistenţă socială şi vor depune actele doveditoare, după cum urmează: copii B.I./C.I., carte provizorie de identitate, ale tuturor membrilor familiei peste 14 ani, copii după certificatele de naştere ale tuturor membrilor familiei până la 14 ani, copii după certificatul de căsătorie, certificatul de deces, unde este cazul, acte doveditoare de venituri: adeverinţe de salariat (cu salariul net aferent lunii anterioare), copii cupoane pensie, copii cupoane alocaţii de stat sau extras de cont, copii mandate poştale, dispoziţie de şomaj, alte acte doveditoare a veniturilor, după caz. Adeverinţe de elev (cursuri zi) sau student (cursuri zi) pentru persoanele peste 18 ani care frecventează o formă de învăţământ. Procedura de acordare a tichetelor sociale se realizează prin însumarea veniturilor familiei şi împărţirea la numărul total al membrilor familiei. Beneficiază de tichete persoanele singure sau familiile al căror venit rezultat se situează până la 750 lei/membru. Persoanele singure = tichete sociale în valoare de 60 de lei, familiile compuse din 2-3 membrii = tichete sociale în valoare de 120 de lei, familiile compuse din 4-6 mem

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 37 minute
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum o ora
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 3 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 7 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum o ora
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 3 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Discuție între Viktor Orban și Kelemen Hunor despre alegerile din România: „Nu dorim să influenţăm în niciun fel”

Adevarul acum o ora
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat că a vorbit sâmbătă, 10 mai, cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, şi a reiterat că „nu doreşte în niciun fel să influenţeze alegerile prezidenţiale din România”.

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

10°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
Timisoara
acum

12°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°