Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Feieș: „Petcuț a avut o șansă pe care începe să o rateze, conducerea să se implice mai mult în viața echipei!”

Publicat in Glasul Aradului, luni 15 aprilie 2013 ·

Conducerea grupării de pe malul Crișului Alb a digerat cu greu eșecul de la Pâncota, însă asta nu-l împiedică pe primarul Sebișului să-și păstreze fair-play-ul, dar și umorul. „Când pierzi atât de clar nu poți fi fericit, însă, până la urmă, nu a depins de noi, oficialitățile locale. Noi ne facem datoria susținând cum putem activitatea echipei. La 0-5 am sesizat două lucruri principale. În primul rând, echipa a fost nepregătită psihologic și tactic, iar vina e a antrenorului, iar în al doilea rând, nici conducerea nu mi s-a părut să fie foarte apropiată de jucători și antrenor. Ea ar trebui să se implice mai mult în viața echipei, să știe tot timpul de ce au ei nevoie și eventual să-i sprijine sau să-i ajute să ia unele decizii. În fine, nu pot să trec peste faptul că jucătorii și antrenorul Pâncotei au fost mult mai motivați și inspirați. Îi felicit și nu pot să uit că majoritatea dintre ei au activat la clubul din Sebiș. Inclusiv Dan Cuedan, care, de această dată, a câștigat clar duelul cu Mihai Petcuț. A contat puțin și prestația arbitrului, care a împins puțin din spate formația gazdă, dar nu s-a pus niciun moment problema echipei mai bune”, a punctat Feieș.

Precizând că își exprimă părerea în calitate de susținător al activității echipei din postură de primar al Sebișului și nu de membru al conducerii administrative a clubului, Gheorghe Feieș spune că nu-l vede prea bine pe antrenorul echipei. „Mihai Petcuț a avut o șansă pe care începe să o rateze. Putea obține rezultate mai bine la Criș și acasă, cu Oșorhei, ca să nu mai vorbesc de meciul de la Pâncota. E adevărat, a avut și ceva probleme de lot odată cu absențele lui Albert și Botiș, dar putea așeza altfel echipa. Poate era cazul să joace cu doi atacanți, nu s-a orientat prea bine de această dată. Nu știu dacă se vor lua ceva măsuri după acest meci, conducătorii decid. Au fost cu toții la Pâncota,

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum 41 minute
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 2 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 37 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 34 minute
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 5 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 3 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 6 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Un șofer a fugit de poliție și a intrat cu mașina într-un stâlp / Reținut pentru mai multe infracțiuni rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 37 de ani din comuna Băbăiţa, județul Teleorman, a fost reținut sâmbătă după ce a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor rutieri și a fost urmărit în trafic pe DN 6. Urmărirea s-a

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum 2 ore
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°