Sunt necesare acţiuni de importanţă majoră în România actuală - ce vor trebui întreprinse, în conjucţie, de personalităţile culturale, de Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Tineretului şi Sportului, uniunile de creaţie, asociaţiile de editori şi alte instituţii şi organizaţii - care să asigure condiţii de afirmare a culturii române în ţară şi în afara ei.
Este vorba de:
Curmarea situaţiei în care doar 50% dintre cetăţeni - conform unui sondaj recent - au posibilitatea să citească cel puţin o carte pe an, printr-o relansare a bibliotecilor şi a cititului de cărţi în ţară. A devenit urgentă efectuarea unei analize, cu participarea mai multor instituţii, şi stabilirea unui pachet de acţiuni în consecinţă. Promovând cultura română în exterior, nu putem fi indiferenţi la ceea ce se întâmplă în interior.
Depăşirea situaţiei în care reţeaua naţională de distribuţie a cărţilor şi a celorlalte publicaţii s-a destrămat, iar publicaţiile circulă anevoios între localităţile din ţară. Ar trebui ca cei implicaţi să se asocieze în efortul de a restabili reţeaua naţională a circulaţiei publicaţiilor, prin reglementări adecvate şi stimulative. Dacă reţeaua internă este plină de carenţe, ne putem întreba cum poate fi cea externă.
Folosirea producţiei editoriale pentru a alimenta cultura română, institutele culturale române din străinătate şi bibliotecile de referinţă din lume. Şi unele şi altele au deficite mari, de multă vreme constatate, în materie de reprezentare a culturii române. Efortul trebuie mult amplificat şi transformat într-o preocupare sistematică a multor instituţii, organizaţii şi personalităţi.
Găsirea de soluţii pentru a asigura "sustenabilitatea" operelor. De pildă, unii autori solicită finanţarea celei de-a cincea sau a şasea traduceri a unei sc