Apariţia unui nou partid eurosceptic şi eurocritic, prezidat de economistul Bernd Lucke. Fostul ministru german de externe Genscher avertizează faţă de agitaţia populistă a noului partid
Corespondentul RFI la Berlin, William Totok
Duminică a avut loc primul congres al unui nou partid care şi-a dat numele de: Alternativa pentru Germania – Alternative für Deutschland (AFD).
Principalul obiectiv al noului partid, creat la iniţiativa unor intelectuali eurosceptici, este desfiinţarea monedei euro şi revenirea la vechile monede naţionale. În acelaşi timp, noua formaţiune nu luptă pentru desfiinţarea Uniunii Europene, dar doreşte limitarea decizională a centralei de la Bruxelles şi vrea ca reglementări şi legi europene să fie votate de către populaţie în cadrul unor referendumuri.
Unul dintre fondatorii acestui partid eurosceptic este publicistul Konrad Adam, care a lucrat ca redactor cultural la cotidianul conservator, „Frankfurter Allgemeine Zeitung”.
Într-un interviu acordat ediţiei online a revistei „Der Spiegel”, Konrad Adam a fost întrebat de ce RFG-ul are nevoie de partidul „Alternativa pentru Germania“ (AFD). Adam a dat următorul răspuns: „Pentru că, potrivit limbajului oficial al cancelarei nu ar exista alternative. Fiecare pas al Angelei Merkel în direcţia salvării monedei euro este prezentat ca unul fără alternativă. O politică fără alternativă, însă, este o politică proastă. Noi dorim, ca să existe din nou alternative.”
Mesajul principal al partidului, „ieşirea din zona euro”, este şi el lipsit de alternativă - replică apoi redactorul revistei, la care Adam expune revendicările formaţiunii: dizolvarea uniunii monetare în urma unor negocieri, revenirea la criteriile Maastricht şi vigilenţă sporită faţă de eventuale modificări ale constituţiei.
Acelaşi nou lider-ideolog, Konrad Adam, explică apoi că noul partid plede