În perioada 17-21 aprilie, Grupul Melody, de la Palatul Copiilor Vaslui, condus de prof. Alin Bulboacã, va participa, la concursul international de muzicã usoarã „Sanremo Junior“. În luna ianuarie a acestui an, coordonatorul grupului a trimis la preselectii un DVD de prezentare cu piesele pe care si le-au propus sã le interpreteze în concurs, iar la începutul lunii martie, juriul concursului a trimis un rãspuns de confirmare. Astfel, Grupul Melody intrã în finale, unde va participa cu trei piese. Printre acestea se regãseste si colajul cu care grupul a câstigat, în vara anului trecut, Trofeul „Tomis“ la concursul national „Mamaia Copiilor“. „Mã simt onorat si, în acelasi timp, fericit cã avem ocazia de a reprezenta România la acest concurs de o importatã mondialã. Cu toatã lipsa de modestie, trebuie sã vã spun cã aceastã participare este o premierã pentru judetul Vaslui. Emotiile au început, deja, sã aparã, tinând cont cã vom reprezenta tara. Ca orice deplasare peste hotare, care implicã si niste costuri foarte mari, am reusit sã gãsim întelegere la Primãria Vaslui, dar mai ales în rândul pã- rintilor. Cu ajutorul lor, am strâns banii necesari si vreau sã le multumesc. Promitem sã nu ne facem de râs“, a spus profesorul Alin Bulboacã, care sperã cã atât melodiile, cât si coregrafia pieselor va impresiona juriul si publicul italian. De mentionat cã, la Festivalul „Sanremo Junior“, Vasluiul mai are o reprezentantã, Ionela Denisa Tiron, o tânãrã interpretã de 12 ani, elevã în clasa a VI-a la Scoala nr. 9 Vaslui.
În perioada 17-21 aprilie, Grupul Melody, de la Palatul Copiilor Vaslui, condus de prof. Alin Bulboacã, va participa, la concursul international de muzicã usoarã „Sanremo Junior“. În luna ianuarie a acestui an, coordonatorul grupului a trimis la preselectii un DVD de prezentare cu piesele pe care si le-au propus sã le interpreteze în concurs, iar la înc