A început fotbalul cu dreptul, la doar 8 ani, atunci când bătea mingea pe străzile Hunedoarei. Era greu să nu îl remarci pe Andrei Cobliş. Pe lângă entuziasm, puştiul de atunci avea o statură impunătoare, astfel că nu a existat niciodată vreo dezbatare pe tema postului pe care urma să-l ocupe în echipa locală. Pe măsură ce timpul trecea, copilul se transforma în adolescent, sportivul în portar de perspectivă şi, de la meci la meci, poarta părea mai mică atunci când Andrei apărea între buturile ei. „Eu de mic sunt mare“, glumeşte în prezent acesta. Are 2.02 metri, astfel că îi guşti ironia, sigur fiind că a văzut lumea de sus aproape dintotdeauna. Si mai sigur eşti de faptul că trebuie să fi existat la un moment dat vreun prieten care să-l fi făcut să se simtă mic din cauza înălţimii atipice.

Hop şi eşti jos

La 19 ani, Andrei semna cu Poli Timişoara. Făcea pasul către fotbalul mare. A fost momentul când şi-a dat cu stângu-n dreptu'. În ciuda talentului şi a relaţiei bune pe care o avea cu Pantilimon, titularul incontestabil al echipei, băiatul transformat acum în bărbat s-a pierdut uşor între măriri de salariu, laude şi prieteni cu termen de expirare: „Primeam de 20 de ori mai mulţi bani. 20! Începusem să nu mă mai antrenez atât de serios, simţeam că nu trag de mine suficient“. S-a vorbit la vremea respectivă şi de probleme de comportament, dar fiecare dintre părţi a venit cu propria variantă: „Când simţeam că mi se face o nedreptate, o spuneam. Era sinceritatea tipică unui om care nu fusese obişnuit să mai plece şi capul, chiar dacă nu are dreptate“, explică acesta. Luate ca un întreg, toate au condus către împrumutul la satelitul din liga a III-a. Apoi, la «satelitul satelitului», în a IV-a. Subit, portarul care fusese trecut pe foaia de joc într-o partidă de Champions League, prezenta premize pentru o stingere rapidă în eşaloanele inferioare. @N_P