Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AMEFA, din nou aproape de careul de aşi al Superligii: a egalat la general în barajul cu Sportul!

Publicat in Glasul Aradului, luni 15 aprilie 2013 ·

Poloiştii arădeni s-au ţinut de cuvânt şi au reuşit să egaleze la general, scor 1-1, în barajul pentru play-off cu Sportul Studenţesc. După ce a pierdut în primul meci la Arad cu 9-6, AMEFA a reuşit să îşi ia, ieri, o frumoasă revanşă, impunându-se în capitală cu 11-6 (3-1, 1-3, 3-1, 4-1).

După un început echilibrat, partea a doua a fost la discreţia totală a arădenilor, care au marcat şapte goluri şi au primit doar două. Cel mai bun marcator al meciului a fost arădeanul Furj, cu trei reuşite, celelalte goluri fiind marcate de Gergelyfi 2, Roman, Băltean, Vancsik, Hălmăgean, Kovacs şi Iuhasz.

Pentru echipa arădeană au mai evoluat: Săcui, Fericean, Grama, Laza şi Szabadai. Din tabăra gazdelor, Cristescu şi Pandele au marcat câte două goluri fiecare, iar Mateiaşi şi Matei şi-au trecut în cont câte o reuşită. Pentru a afla echipa calificată în careul de aşi al Superligii Naţionale de polo este nevoie de al treilea meci, decisiv, programat la Arad miercuri, 17 aprilie.

„A fost mult mai bine ca în primul meci, sunt mulţumit. Băieţii au jucat complet altceva, iar atitudinea şi concentrarea au fost la cote înalte. Nu va fi însă simplu în meciul decisiv, de miercuri, va trebui să ne mobilizăm şi să ne facem jocul nostru obişnuit. Avem nevoie şi de suportul publicului arădean, pe care îl aşteptăm în număr cât mai mare la bazin. Ar fi frumos să ne calificăm în play-off, o reconfirmare a adevăratei valori a noastre“, a declarat Cristi Cosma.

În semifinale sunt deja Steaua, Dinamo şi CSM Oradea, calificate fără probleme.

Poloiştii arădeni s-au ţinut de cuvânt şi au reuşit să egaleze la general, scor 1-1, în barajul pentru play-off cu Sportul Studenţesc. După ce a pierdut în primul meci la Arad cu 9-6, AMEFA a reuşit să îşi ia, ieri, o frumoasă revanşă, impunându-se în capitală cu 11-6 (3-1, 1-3, 3-1, 4-1).

După un început echilibrat, parte

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 4 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

Mediafax acum 46 minute
Conform codului transmis de ANM, meteorologii avertizau că în județele Ilfov și Giurgiu vor avea loc fenomene extreme, cu potențial de a pune în pericol siguranța populației și a bunurilor materiale. Știre în curs de actualizare

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

„O prostie absolută”. Putin ironizează una din măsurile UE privind agricultura

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a calificat joi intenția Uniunii Europene de a se lipsi de îngrășămintele rusești drept „o prostie absolută”, scrie agenția spaniolă de presă EFE. „Din punct de vedere economic, din punctul de vedere al intereselor pr

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum o ora
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 3 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°