Se rupe? Nu se rupe? În realitate, majorităţii românilor chiar li se rupe de soarta USL, după regula de bun simţ conform căreia, dacă pisica prinde şoareci, nu ne prea interesează culoarea ochilor mâţei. Sigur, abia atunci când pisica nu-şi face treaba, ba mai mănâncă şi puii de găină ai vecinului, parcă începem a lua act şi de cât e de vărgat motanu’...

Problema USL este că nu a dovedit încă sau deja, că ar fi capabil de o bună guvernare, concret, în sensul redresării nivelului de trai, printr-o implementare a unei creşteri economice sănătoase şi sustenabile, capabilă de a genera noi locuri de muncă şi oportunităţi, atractivă pentru mari proiecte de investiţii, care să inducă dezvoltare durabilă, cu toate efectele de antrenare consecutive. Victor Ponta, premierul care tot promite, spre decepţia partenerilor liberali, a şi recunoscut, într-un puseu de sinceritate siderată, care a vexat sever pe mai toţi susţinătorii unui USL monolitic, că „antibăsismul“ nu poate fi altceva decât ceea ce a fost, adică o proiecţie doar electorală, nu un laitmotiv serios al unui program de guvernare. Ori mai sec, dacă mâine Băsescu ar demisiona de voie ori ar fi demis, cu tot ceea ce presupune organizarea şi costurile unui alt referendum, am pune pariu că nici preţul pâinii nici costul litrului de benzină nu s-ar ieftini subit, poate chiar din contra. Ori liberalii sau majoritatea dintre ei par a se fi prins că, în absenţa acestui obstinat antibăsism, dacă nu poţi argumenta o creştere economică reală şi semnificativă – adică nu în marja de eroare statistică, remanenţa la putere se depreciază abrupt, credibilitatea intră într-un proces de decelerare şi limita răbdării populaţiei se apropie de punctul critic. Deja cele se se petrec prin ministerele gestionate de liberali, începând cu Eugen Nicolăescu şi terminând cu Varujan Vosgania, încep să semene prea flagrant, prin similitud