Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Doamna”, lovita rau de Maciuca

Publicat in Arad Online, luni 15 aprilie 2013 ·

Scris de Leo Sfara - Înfrângerea cu Damila o scoate momentan pe UTA din calculele promovării, căci nu mai depinde doar de rezultatele ei.

Arad. Utiștii au făcut un joc de atac slab la meciul de la Damila Măciuca și au pierdut. Degeaba au dominat teritorial, căci fotbalul se joacă pe goluri. De la mijloc în sus, UTA a arătat rău, nu s-a descurcat deloc, deși era clar că trebuie să forțeze înscrierea golului, atâta timp cât a fost condusă încă din minutul 23. A fost și momentul în care Adrian Marțian s-a dezlănțuit la adresa jucătorilor, așa cum nu a mai făcut-o până acum.Problema punctelor

Promovarea este, în acest moment, departe de UTA. Nu de alta, dar arădenii au cel mai greu program dintre toate cele trei echipe care mai speră la locul secund. Mai mult decât atât, Corona și Damila vom mai primi trei puncte la „masa verde”, ceea ce înseamnă enorm în economia clasamentului. Așadar, elevii lui Adrian Falub nu mai sunt la mâna lor, depind de alte rezultate. Dar, ceva e foarte important: UTA nu a jucat ca o echipă care ar putea bate tot, până la finele campionatului.Marțian, la atac

Din păcate, omul care a sperat și chiar a crezut cel mai mult în promovare, Adrian Marțian a ajuns la o concluzie tristă: echipa nu are valoare. Și nici nu are ce căuta pe prima scenă a fotbalului românesc cu asemenea jucători. A nominalizat vreo trei-patru jucători, care ar face față, iar pe ceilalalți i-a băgat în aceeași „oală”, spunând că nu pot evolua în prima divizie.

Nu credem că a fost doar cuvinte care să-i „miște” pe jucători, să-i facă să fie și mai mobilizați în meciurile ce vin. Pur și simplu, Marțian și-a dat seama că actuala echipă nu poate promova.UTA – Luceafărul, vineri

Meciul cu Luceafărul Oradea, din runda următoare, va avea loc vineri, cu începere de la ora 18.00. Partida de pe stadionul „Francisc Neuman” va fi transmisă în direct pe Digi Sport.

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 45 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 45 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 43 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum 31 minute
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul gălățean acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupr

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 44 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°