Hotărârea de guvern care garanta Complexului Oltenia intrarea cu o cantitate de 500 MW în sistemul energetic naţional nu poate fi aplicată, deşi ar fi trebuit să intre în vigoare pe 15 aprilie. Directorul Diviziei Energetice din cadrul CEO, Aurel Medinţu, a spus că aplicarea hotărârii este condiţionată de unele reglementări date de Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Despre Hotărârea de Guvern care prevede că energia termo, de la CE Oltenia şi CE Hunedoara, intră cu prioritate în sistemul energetic naţional, se vorbeşte şi astăzi, chiar dacă ea nu este aplicabilă. Potrivit experţilor în acest domeniu, după această hotărâre factura va creşte cu până la 8%.
Această hotărâre urma să intre în vigoare pe 15 aprilie fiind valabilă până la 1 iulie 2015. În ceea ce priveşte CEO, ea prevede că societatea din Gorj are acces garantat la reţelele electrice cel puţin 500 MW, dar şi că, pentru menţinerea nivelului de siguranţă a sistemului naţional, compania are obligaţia de a furniza servicii tehnologice de sistem către Transelectrica la o valoare a puterii electrice de cel puţin 600 MW.
Depind tot de ANRE
Numai că, această decizie va fi pusă în aplicare abia după apariţia unor reglementări ale ANRE, explică Aurel Medinţu. „Compania Naţională Transelectrica, în calitate de operator de transport şi sistem are obligaţia de a asigura dispecerizarea cu prioritate a energiei electrice produse de centrale termoelectrice în condiţiile reglementarilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei Electrice“, se explică şi în hotărârea 138/2013.
Hotărârea de Guvern are două componente distincte, explică Aurel Medinţu. Prima se referă la accesul cu prioritate a 500 de MWh, dar Medinţu spune că oricum legea Energiei prevede acest lucru. „Energia dispecerizabilă are acces garantat la reţelele electrice. Noi dăm 11