Un cetăţean moldovean, în vârstă de 29 de ani, a fost trimis acasă de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Vrancea. Săptămâna trecută, oamenii legii au organizat o acţiune în cooperare cu poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza municipiului Focşani. Ei au depistat un cetăţean moldovean cu şedere ilegală.
În urma verificărilor s-a stabilit că cetăţeanul străin nu deţine permis de şedere temporară într-unul din statele membre ale Uniunii Europene, drept pentru care i-a fost emisă o comunicare de părăsire a teritoriului ţării noastre, prin care este obligat să părăsească România în mod voluntar, în termen de trei zile de la data luării la cunoştinţă.
Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Vrancea spun că vor continua acţiunile ce au drept scop combaterea şederii ilegale şi atrag atenţia cetăţenilor străini că trebuie să-şi reglementeze dreptul de şedere pe teritoriul ţării noastre.
Un cetăţean moldovean, în vârstă de 29 de ani, a fost trimis acasă de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Vrancea. Săptămâna trecută, oamenii legii au organizat o acţiune în cooperare cu poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza municipiului Focşani. Ei au depistat un cetăţean moldovean cu şedere ilegală.
În urma verificărilor s-a stabilit că cetăţeanul străin nu deţine permis de şedere temporară într-unul din statele membre ale Uniunii Europene, drept pentru care i-a fost emisă o comunicare de părăsire a teritoriului ţării noastre, prin care este obligat să părăsească România în mod voluntar, în termen de trei zile de la data luării la cunoştinţă.
Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Vrancea spun că vor continua acţiunile ce au drept scop combaterea şederii ilegale şi atrag