Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSARUL Universitatea Craiova - Avocat LPF: DNA ne-a prezentat materialul de urmărire penală, urmează trimiterea în judecată

Publicat in Mediafax, luni 15 aprilie 2013 ·

Avocatul Ligii Profesioniste de Fotbal, Cătălin Ciubotă, a declarat agenţiei MEDIAFAX, că DNA a prezentat, luni dimineaţă, materialul de urmărire penală după care urmează trimiterea în judecată a unor persoane cerecetate în dosarul privind dezafilierea clubului Universitatea Craiova.

"Am fost astăzi dimineaţă la DNA unde ne-a fost prezentat materialul de urmărire penală, mai exact documentele depuse de noi, LPF, de Federaţia Română de Fotbal, precum şi de Universitatea Craiova. Este o procedură standard. Acum urmează trimiterea în judecată în acest dosar al dezafilierii clubului Universitatea Craiova", a spus avocatul.

Ciubotă a menţionat că, din informaţiile pe care le are până în prezent, vor fi trimişi în judecată trei membri ai Comitetului Executiv al FRF, Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi Octavian Goga, precum şi Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal, în calitate de persoane juridice. "Eu nu am văzut rechizitoriul, dar din ce ştiu trei persoane vor fi trimise în judecată, domnii Sandu, Dragomir şi Octavian Goga, precum şi LPF şi FRF în calitate de persoane juridice. Dar, repet, nu am informaţii sigure, nu am văzut rechizitoriul", a explicat Cătălin Ciubotă.

Avocatul a precizat că în acest dosar Liga Profesionistă de Fotbal se consideră în continuare "absolut nevinovată". "LPF se consideră absolut nevinovată în această speţă. Liga a respectat întocmai legislaţia şi regulamentele în vigoare", a mai afirmat avocatul Cătălin Ciubotă.

Procurorii anticorupţie au finalizat ancheta în dosarul privind excluderea Universităţii Craiova, oamenii de fotbal cercetaţi în această cauză urmând să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a studia probele care sunt aduse în acuzarea lor.

Avocatul Federaţiei Române de Forbal, Cristian Ene, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că odată finalizată cercetarea, procurori

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°