Robert Cazanciuc a preluat în această seară portofoliul de ministru al Justiţiei de la premierul Victor Ponta, care l-a deţinut interimar după demisia Monei Pivniceru. Fostul procuror la Parchetul General şi coleg al lui Ponta la Corpul de Control a fost numit astăzi oficial de preşedintele Traian Băsescu şi a depus jurământul la Palatul Cotroceni.
La ceremonie au fost prezenţi atât premierul Victor Ponta cu miniştrii cabinetului său, cât şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu.
"Sunt convins că nu aveţi niciun dubiu că principalul dumneavoastră obiectiv este un MCV favorabil României care să ne permită decizia de intrare în Schengen în decembrie. Prea puţine restanţe ţin de ministrul justiţiei, cele mi multe ţin de Parlament, dar vă asigur că dumneavoastră veţi fi responsabil că aşa-i la noi", a fost mesajul preşedintelui pentru noul ministru al Justiţiei.
Băsescu a profitat de prezenţa miniştrilor să formuleze şi "nişte atenţionări". Cea mai importantă a vizat absorbţia fondurilor europene. "Nu ne poate mulţumi absorbţia actuală de 13,5%", a spus şeful statului, cerând Guvernului să o îmbunătăţească până la începertea noului exerciţiu bugetar al UE, 2014-2020.
"Cu şampania rămâne ca la Guvernul Boc. N-avem", a încheiet Băsescu scurt ceremonia care nu a durat mai mult de zece minute, rămânănd la o discuţie privată cu ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
După învestitură, Cazanciuc va intra oficial în minister împreună cu Ponta, la ora 19.00, când este programată pedarea şi primirea portofoliului.
Robert Cazanciuc a preluat în această seară portofoliul de ministru al Justiţiei de la premierul Victor Ponta, care l-a deţinut interimar după demisia Monei Pivniceru. Fostul procuror la Parchetul General şi coleg al lui Ponta la Corpul de Control a fost numit astăzi oficial de preşedintele Traian Băsescu şi a d