Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 10 angajaţi “la negru” depistaţi după o acţiune fulger a ITM Gorj

Publicat in Impact in Gorj, marți 16 aprilie 2013 ·

La aproape doi ani de când sancţiunile pentru munca la negru au fost înăsprite, fenomenul acesta nu s-a diminuat. Se pare, controalele inspectorilor muncii scot la iveală noi nereguli şi parcă din ce în ce mai mulţi angajatori „la negru”, pentru care aceste legi parcă nici nu contează. În această perioadă au fost luate la puricat societăţile comerciale care prestau servicii în apropierea staţiilor CFR din judeţ iar neregulile nu au încetat să apară. Aproximativ 10 persoane lucrau la negru iar acum angajatorii riscă amendă penală şi chiar închisoare de la unu la doi ani, pentru primirea a mai mult de cinci persoane fără întocmirea unui contract colectiv de muncă, a spus George Romanescu, inspector şef ITM Gorj. „Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj în colaborare cu reprezentanţi ai Poliţiei Trafic Feroviar au desfăşurat în data de 12.04.2013 mai multe acţiuni de control în domeniul relaţiilor de muncă în zona Gării din Municipiul Târgu-Jiu, staţiile C.F.R. din Târgu-Cărbuneşti şi oraşul Rovinari. Cu ocazia verificărilor făcute la mai multe societăţi comerciale care desfăşoară activitate în zonele enunţate a fost depistat un angajator în al cărui beneficiu lucrau un număr total de şapte persoane fără forme legale de angajare. Respectiva societate comercială are sediul social în judeţul Bacău şi presta activitate de încasare taxă intrare la toaletele publice, întreţinere şi curăţenie la gara C.F.R. din Târgu-Jiu, unde au fost găsite muncind la negru cinci persoane. De asemenea, aceeaşi societate comercială presta lucrări de curăţenie „la negru” folosind în fiecare loc câte o persoană la peroanele staţiilor C.F.R. Târgu-Cărbuneşti şi Rovinari. Pe cale de consecinţă s-a întocmit un denunţ penal către Parchetul Local Târgu-Jiu, existând presupunerea săvârşirii de către acest angajator a infracţiunii prevăzută şi sancţionată de articolul 264, alin.3 din Legea 53/2003

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 5 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 3 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 3 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 6 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 9 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 8 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°