A fost odată ca niciodată, un ștrand frumos în Arad, fără pereche, cel despre care se spunea că este cel mai mare și mai frumos din țară.
Ștrandul așa cum îl știți, era iubit de arădeni, o oază de bună dispoziție. Era în același timp, locul unde concertau cele mai renumite orchestre și ansambluri distractive, distracție în aer liber, de seara până dimineața, distracție pe gustul noii generației. Era și locul cel mai înjurat de puritani, sursă de gălăgie, cu miros și fum de mici, și grătare ce funcționau noapte de noapte, un pol ce acapara viața nocturnă arădeană.
În ștrandul arădean s-au investit mulți bani, investitorii pentru satisfacția vizitatorilor, contând pe o rată normală a profitului. Au apărut astfel, restaurante luxoase, gherete cochete servind la „botul calului” apetisante minuturi, filigorii cu mese și scaune rustice, gherete oferind jocuri și distracții diverse. Primăria a investit, de asemenea, în dotările de excepție și agrementul vizitatorilor, de la peisajele de carte poștală ilustrată, până la bazinul cu valuri. Au apărut șiruri de cabine la etajul unu, departe de bazinele cu apă!!??. Nimeni nu s-a mirat, părea chiar normal, atunci când se compara ștrandul nostru cu o părticică din Elveția. După importanță, pentru arădeni, Ștrandul Neptun, a ocupat primul loc, și fiecare familie își invita musafirii veniți de aiurea, să vadă – faleza – și apoi să se relaxeze cu bere, cu înghețată, o mâncare picantă, în ștrandul Neptun.
A fost odată…
Am vizitat Ștrandul după trecerea Sărbătorile Pascale ale Catolicilor. Era în mintea mea idea că, pentru sărbătorile de primăvară s-au curățat spațiile și s-au repus în funcțiune dotările. Aiurea. Este adevărat că ploile vrăjmașe au alungat tradiționalii vizitatori, dar și echipele de meseriași și pe cei cu curățenia. Toate aleile sunt flancate de mormane de gunoi neridicate, pe care cresc
