Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul „Bunele maniere ieri şi azi”. „Cum ne comportăm?”

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 15 aprilie 2013 ·

A trecut un an de când Asociaţia „Comunicaţi prin noi”, reprezentată de doamna preşedinte Veronica Szinkulics, a implementat Proiectul “Bunele maniere ieri şi azi”.

Acest proiect este susţinut şi finanţat de Primăria Municipiului Baia Mare, reprezentată de d-nul primar Cătălin Cherecheş şi supervizat de Casa Corpului Didactic Maramureş, reprezentată de Gelu Todoruţ.

Cea de-a doua ediţie a acestui proiect intitulată “Cum ne comportăm?” a demarat în octombrie 2012 şi s-a derulat până astăzi, sub îndrumarea directorului de proiect, doamna Dorina Miclăuş, vicepreşedinte în cadrul asociaţiei, şi doamna Maria Barbur, profesoară la Colegiul Tehnic Transilvania.

În acest proiect au fost implicaţi aproximativ 500 de elevi şi studenţi, împreună cu cele aproape 50 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar.

Pe perioada acestui proiect, în fiecare unitate şcolară s-au desfăşurat diferite activităţi legate de tema proiectului “Cum ne comportăm?”:

Scenete:

- Colegiul Naţional „MIHAI EMINESCU” ,

- Colegiul Tehnic TRANSILVANIA

- Liceul Tehnologic „Dr. Florian Ulmeanu”

Prezentări PPT:

- Colegiul Economic „NICOLAE TITULESCU”

- Colegiul Naţional „MIHAI EMINESCU”

- Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”

- Colegiul Tehnic TRANSILVANIA

- Liceul Tehnologic „GRIGORE MOISIL”

- Liceul Teoretic „EMIL RACOVIŢĂ”

- Liceul „TRAIAN VUIA” – TĂUŢII MĂGHERĂUŞ – Şcoala NISTRU

Filmuleţe:

- Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”

- Liceul Tehnologic „GRIGORE MOISIL”

- Liceul „TRAIAN VUIA” – TĂUŢII MĂGHERĂUŞ – Şcoala NISTRU

- Şcoala Generală „AVRAM IANCU”

S-a mai făcut un pas în ceea ce priveşte bunele maniere. S-a plecat de la “Cei şapte ani de-acasă”, temă dezbătută anul trecut, şi s-a ajuns anul acesta la problemele privi

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 3 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 8 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 4 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 2 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum o ora
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 5 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 3 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

8°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°