Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăilenii au realizat scorul campionatului cu juniorii Sportului

Publicat in Vocea Brailei, luni 15 aprilie 2013 ·

* CF Brăila urcă pe locul trei, la egalitate de puncte cu Delta Tulcea şi CS Otopeni * Bălţoi şi Rusu au realizat câte o "dublă" * Voicu a marcat golul etapei * "Un rezultat de moral în perspectiva următoarelor trei meciuri cu contracandidatele la promovare", a declarat Alin Pânzaru

Formaţia brăileană a reuşit să realizeze scorul campionatului, 7-0, sâmbăta trecută în partida cu o echipă a Sportului Studenţesc formată din jucători foarte tineri şi coordonată de fostul antrenor al grupării de la Dunăre, Daniel Timofte. Un succes care urcă CF Brăila pe locul al treilea, la egalitate de puncte, 32, cu ocupanta locului secund, Delta Tulcea şi cu formaţia de pe poziţia a patra, CS Otopeni.

Conform planului stabilit de Alin Pânzaru, brăilenii au luat startul lansat în jocul cu juniorii Sportului şi au deschis scorul chiar în cel de-al treilea minut al primei reprize. Bosoi a iniţiat o acţiune pe dreapta a centrat la marginea careului mic pentru Bogdan Rusu, atacantul brăilean a ţintit transversala, mingea a revenit în faţa porţii, iar în încercarea sa disperată de a înlătura pericolul Dobrin a şutat-o în piciorul lui Alexandrescu şi aceasta a intrat în propria poartă. La trei minute brăilenii şi-au mărit avantajul la 2-0. După o acţiune personală Frunză a centrat în careul Sportului şi, din plonjon de la 6 metri Bălţoi a trimis mingea cu capul în plasa porţii adverse cu toată opoziţia lui Ispas. Gazdele au continuat să apese pe acceleraţie şi în minutul 18 tabela ar fi putut să se schimbe din nou. Ochia a executat o lovitură liberă, Neagoe a centrat în careul oaspeţilor, dar Bogdan Rusu nu a găsit spaţiul porţii. Atacantul brăilean nu a mai greşit însă şi în minutul 29 când a marcat pentru 3-0 după o centrare venită de la Frunză. Trei minute mai târziu, Voicu a trimis un trasor de la 30 de metri în vinclul porţii lui Ispas şi era deja 4-0 pentru CF Bră

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 21 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 36 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum 55 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea luni, 13 ianuarie. Prognoza meteorologilor pentru săptămâna în curs

Adevarul acum 6 ore
Luni, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei din calendar, iar noaptea va fi ger, local în Maramureș, Transilvania și Dealurile de Vest. De altfel, meteorologii au anunțat o săptămână cu vreme închisă la nivelul întregii ţări, cu

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 3 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum o ora
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025: Doresc ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea pensiilor

News.ro acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025, el anunţând după şedinţa conducerii PSD că doreşte ca de la 1 septembrie să vină cu indexarea pensiilor. Preşedintele PSD a fos

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°