După atacurile de la 11 septembrie 2001, Statele Unite au pornit două războaie, unul în Afganistan şi celălalt în Irak. Însă, în acelaşi timp, un al treilea război împotriva terorismului a fost purtat în secret, coordonat de puternica CIA, care s-a folosit de drone şi ale cărei atacuri au omorât deseori civili, potrivit ONU.
„Se poartă un război care încă nu este asumat de SUA, sau ale cărui detalii cu siguranţă încă nu sunt recunoscute de SUA”, explică Mark Mazzetti, jurnalist „The New York Times”, premiat cu Pulitzer în 2009, care a scris acum cartea „Calea cuţitului: CIA, o armată secretă şi un război la capătul Pământului”.
În carte, Mazzetti scoate la iveală practica atacurilor cu drone folosite de CIA pentru a elimina persoane calificate drept terorişti de guvernul american în ţări precum Paistan, Yemen şi Somalia.
Această practică a fost recunoscută recent de Pervez Musharraf, fostul preşedinte pakistanez, care a declarat în exclusivitate pentru CNN că a încheiat în timpul mandatului său, în 2004, un acord secret cu guvernul american prin care permitea efectuarea de atacuri cu drone pe teritoriul Pakistanului.
Musharraf a insistat însă că acestea au avut loc „doar în câteva ocazii, atunci când o ţintă era absolut izolată şi nu existau şanse să se producă victime colaterale”.
Musharraf, primul oficial pakistanez sau american care recunoaşte că forţele SUA au folosit atacuri cu drone în Pakistan, este contrazis însă de ONU. Potrivit raportorului special al ONU pentru lupta cu terorismul şi drepturile omului, atacurile cu drone sunt o practică obişnuită în Pakistan, în special în zonele controlate de triburi. De multe ori, aceste atacuri au omorât civili nevinovaţi, susţine acesta fără a înainta însă o cifră privind bilanţul morţilor.
Cel mai recent atac din Pakistan pus pe seama dronelor