Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ravensdale Investments va investi 15 milioane de euro în cea de-a doua etapă a proiectului Braşov Business Park

Publicat in Bursa, marți 16 aprilie 2013 ·

Braşov Business Park, o investiţie a belgienilor de la Ravensdale Investments, va fi completat cu încă două imobile de birouri. Dezvoltatorul a solicitat Primăriei Braşov eliberarea autorizaţiilor de construcţie pentru continuarea lucrărilor la Complexul multifuncţional de birouri Braşov Business Park prin construirea a două clădiri de birouri şi funcţiuni complementare autorizate iniţial în 2006 şi 2007.

Firma a investit 23 de milioane de euro în prima fază a proiectului, un centru de afaceri de 24.000 de metri pătraţi şi estimează o investiţie de 15 milioane de euro în cea de-a doua etapă a proiectului. Numai în 2011, profitul obţinut din închirierea spaţiilor a fost de patru milioane de euro.

Philippe Vlerick, preşedintele grupului belgian, a declarat la inaugurarea complexului de birouri, că faza a doua va începe abia în momentul în care prima fază va fi ocupată în proporţie de 100% şi "atunci când vom vedea că vom primi atât susţinerea autorităţilor locale, cât şi a mediului de afaceri". "Este singura clădire din Braşov care oferă spaţii de birouri de clasa A, preţurile de închiriere sunt mai mici decât în Bucureşti, chiar dacă nivelul investiţiei este cam acelaşi şi în Bucureşti, şi în Braşov", mai spunea atunci baronul Vlerick.

În prezent, printre clienţii Braşov Business Park se numără Intesa San Paolo, Arvato Services (membră Bertelsmann), Dussman Service, Kron-Tour, UnionOtel, Brainvest, Europharm, Heineken sau Siemens.

Ravensdale Investments este o filială a Vlerick Vastgoed, o companie belgiană de imobiliare. Vlerick Vastgoed face parte din Grupul Vlerick, o firmă de familie, cu activităţi industriale şi financiare. Vlerick Vastgoed desfăşoară o serie de activităţi diferite în domeniul imobiliar, printre care dezvoltarea activelor imobiliare atât în ţară, cât şi în străinătate, dezvoltarea de proiecte în ţară şi în străinătate, pre

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 8 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 7 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 9 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 9 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 7 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 11 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°