Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările de pe Ştefan cel Mare, ameninţate de retragerea fondurilor

Publicat in Flacara Iasului, luni 15 aprilie 2013 ·

Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, la sediul PDL, proaspătul reactivat membru al partidului, Tiberiu Brăilean, făcând referire la tăierea teilor de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, a precizat că proiectul de dezvoltare rutieră din zona centrală a oraşului este în pericol de a rămâne fără bani de la Uniunea Europeană.

Consultând un manual de dezvoltare regională şi cooperare transfrontalieră şi citind proiectul Primăriei referitor la „Dezvoltare rețea rutieră în zona culturală, istorică și turistică a municipiului Iași“, plan în care este inclusă şi reamenajarea arboricolă de pe bulevardul amintit, a constat că acest proiect este posibil să fie ameninţat cu retragerea fondurilor.

„Rămâne la latitudinea Comisiei Europene şi a organismelor sale de la Bucureşti sau Bruxelles, să decidă ce şi cum vor proceda. Ceea ce am constat a fi una dintre încălcările cele mai grave, se referă la temele orizontale ale metodologiei, obligatorii potrivit metodologiei europene, şi anume cea referitoare la dezvoltarea durabilă“, a declarat Tiberiu Brăilean.

Temele orizontale sunt priorităţi agreate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, încorporate, sub diferite forme, în toate politicile sale. Aceste teme reprezintă criterii care sunt evaluate şi punctate în cadrul etapei de verificare tehnico-financiară a proiectului. De asemenea, modul în care vor fi respectate principiile şi legislaţia în domeniul temelor orizontale va fi monitorizat atât pe durata de implementare a proiectului cât şi după finalizarea acestuia.

Principalul element de abordare a temelor orizontale în cadrul proiectelor Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013 este cel referitor la dezvoltarea durabilă. În metodologia acestui element se precizează că protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător are ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţi

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeci de pacienți evacuați din cauza unui incendiu la Spitalul CFR Pașcani

HotNews acum 35 minute
Un incendiu a avut loc într-o încăpere de la mansarda Spitalului CFR Pașcani, miercuri după-amiază, astfel că au fost evacuați 62 de pacienți, iar 17 angajați s-au autoevacuat, transmite News.ro. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași a preci

Bolojan a numit-o pe Oana Gheorghiu, co-fondatoare la „Dăruiește Viață”, reprezentant al președinției în conducere Autorității pentru Calitate în Sănătate

Adevarul acum 22 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a numit-o pe Oana Gheorghiu, vicepreşedinte al Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale în Colegiul director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate. A fos

Comisia Europeană investeşte 910 milioane de euro pentru a stimula apărarea europeană şi a elimina lacunele în materie de capabilităţi

News.ro acum o ora
Comisia Europeană investeşte 910 milioane de euro în cadrul ediţiei din 2024 a Fondului european de apărare (FEA) pentru a crea o industrie de apărare puternică şi inovatoare în Europa. Aceste investiţii vizează eliminarea principalelor lacune în ma

BREAKING. Primul înalt ierarh din Biserica Ortodoxă Română care merge la închisoare. Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a fost condamnat definitiv pentru abuzurile sexuale împotriva elevilor de la seminarul teologic

HotNews acum 57 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, 30 aprilie, condamnarea definitivă a lui Corneliu Bârlădeanu, la 8 ani de închisoare pentru viol în formă continuată și agresiune sexuală. Instanța Supremă a respins recursul pe care Corneliu Bâr

Preotul din Oradea acuzat că a fost „plantat” în BOR de Biserica Ortodoxă Rusă, dat afară

HotNews acum 32 minute
Preotul Ciprian Mega din Oradea, acuzat că face în România jocurile Bisericii Ortodoxe Ruse şi că „slujeşte altor interese decât cele ale Bisericii şi ale țării în care îşi duce traiul”, a fost caterisit pentru „multiple și grave abateri de ordin ca

Cum va fi vremea în mini-vacanța de 1 Mai. Temperaturi mai scăzute pe litoral, averse în zone din țară

HotNews acum 4 ore
Vremea va fi în general frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, cu zile mult mai calde pentru această perioadă, în unele zone, însă vor apărea și fenomene de instabilitate atmosferică temporare, pe arii restrânse, la deal și la munte, a declarat, miercur

Zece reguli esenţiale pentru turiștii care urcă la munte în drumeție, de 1 Mai. Avertismentul salvamontiștilor

Libertatea acum o ora
Salvamont România a lansat un „decalog” pentru drumeții sigure pe munte. Turiștii sunt sfătuiți să verifice prognoza meteo și să se echipeze corespunzător.

Crin Antonescu, reacție în urma documentelor publicate de Nicușor Dan: „Aţi parazitat două dezbateri cu obsesia vânzărilor de terenuri”

HotNews acum 3 ore
Crin Antonescu i-a răspuns lui Nicușor Dan, pe Facebook, după ce accesta a publicat documentele despre care susține că dovedesc acuzațiile la adresa rivalului său privind înstrăinarea prin acte ilegale a mai multor terenuri. „Nu există niciun contra

Supraveghere aeriană și sute de radare în minivacanța de 1 Mai

Adevarul acum o ora
Aproximativ 26.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi de serviciu în fiecare zi pe parcursul minivacanței de 1 Mai. Duminică, în ziua alegerilor, numărul va fi suplimentat la 43.000.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Guvernul a adoptat o Ordonanţă prin care se reduc termenele de avizare PUG şi PUZ. Ce rol va avea ISC

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat, miercuri, că Guvernul a adoptat o Ordonanţă prin care se reduc termenele de avizare atât pentru documentaţia de urbanism PUG şi PUZ, cât şi pentru execuţia lucrărilor. „Eliminăm birocrația din domeniul

Vremea

București
acum

24°
mie.

8°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Iasi
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

9°/23°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

18°
mie.

4°/19°
joi

8°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

7°/24°
joi

9°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

24°
mie.

7°/24°
joi

9°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

13°/25°