S-a anunţat că, gata, CFR Marfă e deja pe tarabă, spălată de datorii şi oferită pentru suma derizorie de 180 milioane de euro. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, declara deunăzi, nu pentru prima oară, că, personal, nu e deloc încântat de această privatizare prin care statul renunţă la un obiectiv strategic de maximă importanţă, dincolo de faptul că efectul financiar e ridicol de mic. Pentru că nu poate fi altfel catalogată o sumă pricăjită contra unui uriaş patrimoniu (35.000 de vagoane, başca locomotivele aferente şi restul instalaţiilor şi logisticii, pentru care s-ar obţine mai mult şi de-ar fi vândute ca fier vechi). Într-o frenezie de parcă cineva i-a băgat ardeiul iute unde nu se cuvine, Guvernul s-a grăbit să anunţe şi alt val de privatizări, cele din domeniul energetic, Oltchim, ba până şi, zor nevoie mare, celebra companie Cuprumin. Apropo, alături de activele la vedere din proprietatea statului, afişul "De vânzare" apare şi pe resursele subsolului, atâtea câte mai sunt. Oferite tot pripit şi în condiţii de piaţă net defavorabile, deerminate de criza mondială.

Este de remarcat un amănunt interesant. Până acum vreo două, trei luni, cel mai agitat lobbyst al acestor tranzacţii ce stârnesc suspiciuni era însuşi Traian Băsescu. Care nu scăpa nici un prilej, oriunde ar fi vorbit şi oricare ar fi fost tema discursului său, fără să susţină pe faţă urgenţa tranzacţionării unor anumite companii de stat, a rezervelor de aur, argint şi alte metale de preţ, ori a gazelor de şist. Insistenţa sa, depăşindu-i categoric atribuţiile constituţionale, iscaseră nu numai nedumeriri, ci chiar şi supoziţii, e drept, neverificate, de interese personale, de "legături primejdioase" între Băsescu şi unii prezumtivi "investitori strategici". Iată însă că, de unde, în urmă cu un an şi chiar mai puţin, premierul Ponta şi colaboratori apropiaţi de-ai să se declarau clar