Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un ploieştean şi-a ucis soţia, după care a încercat să se omoare

Publicat in Romania TV, luni 15 aprilie 2013 ·

Un ploieştean în vârstă de 43 de ani şi-a ucis soţia cu care se afla în proces de divorţ, aplicându-i multiple lovituri de cuţit, iar apoi a încercat să se sinucidă, acesta aflându-se acum în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Georgiana Iorguţă, a declarat, luni, pentru Agerpres, că fapta s-a petrecut duminică, în municipiul Ploieşti, din primele cercetări reieşind că fapta a fost premeditată.

Potrivit anchetatorilor, cei doi, care aveau trei copii (unul de 20 de ani, o fetiţă de şase ani şi un băieţel de 12 ani), erau căsătoriţi de peste 20 de ani şi se aflau în proces de divorţ, instanţa pronunţând hotărârea de divorţ care, însă, nu era definitivă.

Din primele date, autorul crimei cunoştea faptul că femeia urma să vină la locuinţa sa pentru a ridica lucrurile celui de-al doilea copil minor care îi fusese încredinţat acesteia.

Astfel, atunci când soţia sa a venit să ia lucrurile copilului, bărbatul i-a aplicat acesteia multiple lovituri de cuţit în zona gâtului, femeia decedând în urma rănilor grave.

După comiterea faptei, bărbatul a încercat să se sinucidă cu mai multe lovituri de cuţit în antebraţ, torace şi în zona gâtului.

Acesta a fost transportat la stare foarte gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti unde a fost operat, iar apoi a fost transferat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

În acest dosar se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, eventuale măsuri împotriva bărbatului urmând a fi luate în cazul în care acesta va supravieţui leziunilor grave pe care le are.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 4 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 36 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 27 minute
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°