Administraţia Domeniului Public Bucureşti (ADPB) Sector 3 a demarat, de luna trecută, programul de sădire de platani, dar şi de alţi copaci pe bulevardele principale din tot sectorul. Cele mai recente plantări s-au făcut, ieri, pe Bulevardul Nicolae Grigorescu.
Printre preocupările principale ale ADPB Sector 3 se numără întreţinerea şi îmbogăţirea spaţiului verde din sector. Din acest motiv, reprezentanţii instituţiei au demarat un program de sădire de platani pe principalele bulevarde din sectorul 3. Această acţiune se desfăşoară în paralel cu cea demarată la începutul lunii trecute, care se va încheia în cursul acestei luni – "Curăţenia de primăvară"-, în urma căreia toate grădinile din jurul blocurilor şi toate minipărculeţele vor fi curăţate şi puse la punct.
Plantările, până la sfârşitul lunii mai
Angajaţii ADPB Sector 3 vor fi prezenţi, în această perioadă, pe cele mai importante artere, unde vor planta diferiţi arbori. Acţiunea a demarat deja, câteva bulevarde, printre care şi I.C. Brătianu, fiind deja înfrumuseţate cu platani. Directorul general de la ADPB Sector 3, Iulian Marin, spune că vor fi plantaţi mii de arbori pe tot parcursul acestei luni şi a enumerat şi bulevardele pe are au ajuns deja angajaţii ADPB Sector 3. Cele mai recente sădiri s-au făcut, ieri, pe Bulevardul Nicolae Grigorescu. "Deja au fost puşi 75 de platani pe scuarul de pe Bulevardul I.C. Brătianu, dar şi pe bulevardele Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady şi în zona Baba Novac, unde sunt câteva sute. Am ales să punem platani din mai multe motive, unul dintre acestea fiind că este o specie rezistentă la poluarea atmosferică specifică oraşelor mari. De asemenea, este rezistent la ger sau la secetă şi, în plus, este un arbore foarte frumos", a spus directorul general al ADPB, Iulian Marin.
Se pla