Am citit în cursul week-endului încheiat cartea „Umbre pe ecranul tranziţiei”, apărută zilele trecute la editura Humanitas. Un volum între copertele căruia Cezar Paul-Bădescu a reunit nu ştiu dacă toate, oricum o bună şi semnificativă parte dintre cronicile sale de televiziune, publicate în ultimii zece ani în Dilema veche, dar şi în Dilema încă şi mai veche.

Volumul e important şi dă seama despre operaţiunea de igienizare a televizualului românesc, operaţiune la care s-a angajat jurnalistul, la sugestia regretatei Magdalena Boiangiu.

Nu intenţionez acum o recenzie a cărţii, îmi rezerv dreptul să o fac într-un comentariu viitor. Mă mulţumesc pentru moment doar să îl asigur pe autor că, în ceea ce mă priveşte, a izbutit comunicarea despre care face referire în prefaţa intitulată Poziţia ingrată a unui cronicar tv.

Televiziunile noastre de ştiri dedică în continuare interminabile ore unor false dezbateri politice, dezbateri transformate în cancan politic

Dacă am făcut acum şi aici referire la această nouă apariţie editorială e fiindcă am găsit sau, mă rog, regăsit în cuprinsul ei un text intitulat Vedetizarea politicii. Cronica în cauză, datând din anul 2008, nu şi-a pierdut nicidecum actualitatea. Dimpotrivă. Televiziunile noastre de ştiri dedică în continuare interminabile ore unor false dezbateri politice, dezbateri transformate în cancan politic, după cum bine observa Cezar Paul-Bădescu, şi asta în pofida faptului că mai toate sondajele de opinie subliniază dezinteresul tot mai accentuat al telespectatorilor pentru subiectele de această factură.

La drept vorbind, mie personal, aceste sondaje îmi sunt complet inutile. Fiind înainte de orice profesor, discutând aproape zilnic cu studenţii, încercând să le aflu preocupările, pot oricând depune mărturie despre cât de puţin interesaţi dar şi dezgustaţi sunt ei de viaţa politică românească,