Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fuziunea dintre PSD şi UNPR transformă şefii în subalterni! CULIŢĂ TĂRÂŢĂ, ŞEFUL LUI ARSENE!?

Publicat in Ceahlaul, marți 16 aprilie 2013 ·

Culiţă Tărâţă, preşedintele CJ Neamţ se pregăteşte să devină şeful tuturor social-democraţilor din judeţul Neamţ. Cum aşa? ar spune unii, după ce alegerile din PSD Neamţ abia s-au terminat cu înscăunarea lui Ionel Arsene în funcţia de preşedinte. Foarte simplu: fuziunea dintre PSD şi UNPR. La sfârşitul acestei săptămâni, PSD va trece printr-un congres naţional cu rezultat aşteptat la funcţia de preşedinte. În privinţa funcţiilor de vicepreşedinte se poartă negocieri intense, şi în interiorul partidului, dar mai ales în exterior. Mult aşteptata fuziune cu UNPR este ca şi făcută, rămân însă doar detaliile negocierilor. Unul dintre aceste detalii este câte funcţii de vicepreşedinte vor primi oamenii lui Gabriel Oprea? PSD oferă două, UNPR cere trei! Deputatul PSD Ioan Munteanu, un politician care nu este departe de realităţile acestor negocieri a declarat că o funcţie de vicepreşedinte a PSD, după fuziunea cu UNPR, va fi atribuită lui Gabriel Oprea. A doua funcţie de vicepreşedinte este disputată însă de primarul sectorului 1, Neculai Onţanu şi de preşedintele CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă. Ambii sunt politicieni puternici, influenţi, şi au tabere la fel de puternice. Pentru a evita tensiunea însă, progresiştii cer acordarea şi celei de-a treia funcţii de vicepreşedinte a PSD. Astfel, board-ul de conducere al PSD îi va avea pe Gabriel Oprea (preşedinte UNPR/vicepremier), Neculai Onţanu (primarul sectorului 1) şi Culiţă Tărâţă (preşedinte CJ Neamţ) – de altfel singura funcţie de preşedinte a unui consiliu judeţean pe care o are UNPR. ”UNPR cere trei funcţii de vicepreşedinte, iar în acest moment se derulează negocieri cu PSD pe acest subiect. Fuziunea va avea loc abia după ce UNPR va face un congres în care să îşi dea acordul pentru aşa ceva. Dacă până la sfârşitul acestei săptămâni, când va avea loc congresul PSD, nu se va întâmpla aşa ceva, vom lăsa două sau trei funcţii de

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu. Un nou premier interimar va fi desemnat marți, 6 mai 2025

Ziua Constanta acum 23 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisia premierului Marcel Ciolacu, a informat luni Administrația Prezidențială. „Președintele a luat act de demisia din funcția de prim-ministru al Guvernului României, depusă în această seară de Ma

Nicușor Dan: Vocea partidelor va conta mai puțin. Nimeni nu are votul nimănui

Gandul acum 3 ore
Nicușor Dan spune că vocea partidelor, în România, a devenit din ce în ce mai slabă în urechile electoratului care va prefera dezbateri între persoane care s-au remarcat prin realizări notabile. Ba mai mult, a declarat acesta în cadrul conferinței d

Vremea se schimbă radical: alertă ANM cod galben de vijelii și ploi torențiale. Zonele afectate

Libertatea acum 6 ore
Vremea se schimbă radical în următoarele ore, după zilele cu temperaturi de vară. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, o alertă cod glben de vreme rea, valabilă începând de la data de 5 mai, ora 12.00, până joi, 8 ma

Elena Lasconi și-a dat demisia din funcția de președintă a USR

Libertatea acum 6 ore
Elena Lasconi și-a dat astăzi demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR), după rezultatul slab obținut în turul 1 al alegerilor prezidențiale din 4 mai.

Superliga - play-out: UTA Arad - Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Echipa arădeană UTA a învins luni, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în ultimul meci al etapei a şaptea din play-out-ul Superligii. În meciul de la Arad ploieştenii au marcat primii, prin Irobiso, în minutul 35, dar golul a

Nicușor Dan: România poate să genereze 5 milioane de voturi pentru o direcție pro-occidentală

Gandul acum 51 minute
Nicușor Dan a recunoscut diferența de voturi din primul tur între el și George Simion, dar s-a declarat optimist în perspectiva turului doi. El consideră că România poate mobiliza cel puțin 5 milioane de voturi în favoarea unei direcții pro-occident

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 5 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Video O hală în care sunt depozitate panouri fotovoltaice, cuprinsă de flăcări în județul Galați

Adevarul acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi intervin, luni seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală din localitatea Şendreni, în care sunt depozitate panouri fotovoltaice.

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 5 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Cătălin Predoiu: Căutăm un premier. Sunt mai multe nume discutate

Gandul acum 4 ore
Liderii liberalilor caută un premier care „să răspundă tuturor provocărilor momentului”. Interimarul de la PNL, Cătălin Predoiu, spune că formațiunea politică are în vedere mai multe nume. „Sunt mai multe nume discutate pentru funcția de premier” a

Vremea

București
acum

20°
lun.

15°/29°
mar.

13°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

10°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/14°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

11°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

10°/13°
joi

10°/14°
Timisoara
acum

16°
lun.

12°/23°
mar.

9°/18°
mie.

9°/13°
joi

8°/14°