Renault România a lansat programul de stagii „Drive your future”, ediţia 2013. Programul este adresat studenţilor în anii terminali şi masteranzilor care provin de la universităţi din toată ţara, dar şi din Franţa. Șeful RTR caută, în același timp, „oameni care să aducă experiență de muncă și, mai ales, maturitate de viață”.
În acest an, timp de trei luni, 111 studenţi şi masteranzi vor face practică în cadrul entităţilor Renault România. În ultimii doisprezece ani, peste 1.000 de studenţi au făcut practică la uzinele Dacia şi la Renault România. Este unul dintre cele mai mari programe oferite de către un angajator în România. Prin aceste stagii, Renault România sprijină inserţia tinerilor pe piaţa muncii, oferindu-le ocazia unui prim contact cu industria auto, cu exigențele, dar și cu oportunitățile oferite de un constructor recunoscut pe plan mondial.
În perioada aprilie – iunie, stagiarii vor face cunoştinţă cu meseriile şi specialiştii Renault România. Compania oferă studenţilor şi masteranzilor posibilitatea de a se antrena alături de specialişti în resurse umane în vederea accesului lor pe piaţa muncii. Ei vor participa la ateliere de orientare profesională în cadrul cărora vor învăţa cum să redacteze un Curriculum Vitae şi o scrisoare de intenţie, dar şi cum să susţină un interviu. Înscrierile la sesiunea de internship pentru anul 2013 au fost lansate în luna octombrie a anului trecut. Temele de stagiu au fost comunicate universităţilor partenere, iar înscrierile s-au făcut online, pe site-urile companiei. Studenţii au fost selectaţi pe baza unei serii de interviuri cu responsabilii de resurse umane ai Renault România şi specialişti din zona temelor propuse. Conform Cameliei Văduva, șefa departamentului de recrutare și management al carierelor la Renault Romania, la programele de internship Renault România „aplică mii de studenți și masteranzi