Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Împrumut pentru managementul deşeurilor în judeţ

Publicat in Flacara Iasului, marți 16 aprilie 2013 ·

La sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei ședințe extraordinare, consilierii au avizat favorabil contractarea și garantarea unei finanțări rambursabile externe în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro. Suma va fi utilizată drept cofinanțare în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în Județul Iași“, finanțat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu 2007-2013.

Totodată, președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, și unul din cei doi vicepreședinţi ai instituţiei, Victorel Lupu, au fost mandatați pentru negocierea acordului de prefinanțare între județul Iași și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

„Proiectul privind managementul integrat al deșeurilor este cel mai important proiect cu finanțare europeană pe care îl desfășoară Consiliul Județean Iași. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 70 de milioane de euro. Avem nevoie de acest împrumut pentru a asigura partea de cofinanțare“, a declarat Victor Chirilă, vicepreședintele Consiliului Județean, cel care a prezidat şedinţa menţionată.

În cadrul proiectului SMID se vor construi staţii de sortare sau transfer la Bălţaţi, Ruginoasa şi Ţuţora, iar depozitele neconforme cu normele europene, de la Paşcani, Tg. Frumos, Hârlău şi Tomeşti vor fi închise. Potrivit proiectului, se vor achiziţiona pubele şi containere pentru colectarea deşeurilor, dar şi vehicule de lung curier pentru transportarea acestora la facilităţi. Întregul sistem de management va fi operaţional începând cu 2014.

În aceeași ședință, consilierii au aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți Etapei I a Proiectului „Centrul Intermodal Regional de Transport Marfă în zona Iași“, finanțat prin Programul Operațional Sectorial „Transport“ 2007-2013, precum și asocierea în participație dintre Județul Iași, Compania Națională de Căi Ferate „CFR“

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 57 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 49 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 25 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 39 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°