Marele scriitor a debutat ca jurnalist pe vremea când era paznic de noapte la un hotel din Constanţa. A devenit prietenul lui Nikos Kazantzakis, autorul celebrului „Zorba Grecul“. Personajul Zorba este asemuit lui Istrati în romanul omonim, iar România este ţara unde Zorba spunea că este Raiul pe pământ.
La data de 16 aprilie este comemorat Panait Istrati, tumultuosul scriitor român născut la Brăila. Când a debutat în publicistică, Istrati era un simplu paznic de noapte la un hotel faimos al Constanţei, „Regina“, acum dispărut.
Primul lui articol, apărut în noiembrie 1906, în săptămânalul social-democrat „România muncitoare“, se intitulează chiar „Regina Hotel“ şi relatează abuzurile îndurate de clasa muncitoare la hotelul protipendadei.
„Bătaia şi darea afară din servici, fără plată, au devenit nişte lucruri atât de banale pentru clasa muncitoare, încât trecem de multe ori cu vederea, ca peste un lucru normal. Ceea ce s-a petrecut însă în acest local, în ziua de 15/28 ac şi al cărui martor ocular am fost, a trecut peste putinţa unei răbdări omeneşti“, notează Panait Istrati, revoltat.
Ce se întâmplase este o scenă universală, care se repetă oriunde în lume, chiar şi acum. Patronul, „canalia“ M. Schwartz, reţinuse unui chelner o treime din salariul pe două luni, imputându-i diferite pagube. Omul s-a dezvinovăţit, dar asta nu a făcut decât să-l înfurie pe patron. S-a năpustit asupra angajatului şi l-a acoperit de palme şi pumni. În postura de paznic, Istrati a fost pus să-l dea afară pe nefericitul chelner.
„«Nu vreau eu să-ţi dau banii, du-te şi reclamă dacă nu-ţi place»“, i-a aruncat patronul în faţă. Chelnerul cel tânăr a ameninţat că aşa va face. Dar cui să reclame? Acelora care frecventează localul şi le desface zilnic sticle de şampanie? Încunoştiinţez pe tovarăşii chelneri, atât din Constanţa cât şi din alte părţi, dacă vor să nu c