Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urbanism 2013: zeci de apartamente în loc de garaje şi poduri

Publicat in Ziua de Cluj, marți 16 aprilie 2013 ·

La cele cinci blocuri construite de D&M Construct SRL, pe strada Mircea Eliade, au „răsărit” apartamente în pod şi în locul garajelor. În total, este vorba de câteva zeci de locuinţe în plus, pe care dezvoltatorul imobiliar Ion Susan poate obţine milioane de euro.

Cele cinci blocuri pe care le construieşte firma D&M Construct SRL pe strada Mircea Eliade, la numărul 26, au fost autorizate de Primăria Cluj-Napoca în mai 2012, cu regim de înălţime „demisol, parter plus două etaje", având în vedere că este o zonă de case. Însă, socoteala de pe hârtie nu se potriveşte cu cea din târg. ZIUA de CLUJ a fost sesizată, în decembrie 2012, de vecinii nemulţumiţi de faptul că Susan nu respectă autorizaţia de construire, când, la faţa locului se putea observa că în podurile blocurilor era mascat, practic, încă un nivel pentru apartamente.

La vremea respectivă, Ion Daniel Susan spunea că, de fapt, compartimentarea podurilor este o eroare de proiectare ce va fi remediată. „Tot ceea ce nu a fost conform proiectului aprobat de autorităţi dintr-o eroare de proiectare, atunci când am fost sesizaţi şi amendaţi am luat măsuri de intrare în legalitate", spunea Susan. Amintim, în acest context, că vecinii ansamblului imobiliar, respectiv familia Mureşan, a căror casă este „flancată" de blocuri, a făcut numeroase adrese la Primăria Cluj-Napoca, dar şi la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru a afla în baza cărui act se ridică al treilea etaj al blocurilor. Cu toate că angajaţii primăriei au transmis iniţial, fără a face verificări, că "podul proiectat şi autorizat este neamenajabil", vecinii au sesizat Inspectoratul de Stat în Construcţii, Direcţia Regională în Construcţii Nord Vest, iar în urma unui control reprezentanţii instituţiei au constatat că „se efectuează lucrări de compartimentare a podurilor, nerespectându-se prevederile autorizaţiilor de construire" şi că „

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 11 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 12 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 32 minute
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Ciobotariu, exploziv după Botoșani - Buzău: „Este inadmisibil ce am făcut, nu e normal”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Liviu Ciobotariu, antrenorul de la FC Botoșani, a fost extrem de incisiv la flas-interviu, imediat după

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 10 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 12 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 11 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 8 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°