Deşi au crescut în centrele de plasament, sunt tineri cu ambiţii şi pasiuni. Doar şapte tineri instituţionalizaţi urmează o facultate,

dintre care trei sunt masteranzi.

Până la vârsta de trei ani, Claudiu Lăzeanu a locuit într-un salon de spital. A fost abandonat imediat după naştere în Maternitatea spitalului, după care a ajuns în Leagănul de Copii din Craiova. A fost transferat apoi dintr-un centru de plasament în altul, până în momentul în care au fost înfiinţate casele de tip familial pentru copiii instituţionalizaţi. Aici a deschis ochii, după cum singur povesteşte, înconjurat de copii aflaţi în aceeaşi situaţie ca şi el. Şi-a văzut mama o singură dată şi atunci, la Tribunal, când a fost chemată de reprezentanţii Direcţiei Copilului. Nici atunci însă nu a avut posibilitatea să îi vorbească, aceasta refuzând să comunice cu Claudiu. Cu toate astea, tânărul în vârstă de 24 de ani zâmbeşte, este optimist, dar păstrează adânc în suflet toate amintirile triste, toate perioadele grele. „A fost greu să accepţi ideea că mama ta nu vrea să ştie de tine. Odată cu trecerea anilor însă am înţeles că asta este situaţia. În momentele grele, la bine şi la rău, mi-au fost alături şefii de centre, fără de care nu aş fi reuşit. Am urmat Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii «Constantin Brâncuşi». Am tras cu dinţii ca viaţa grea din centrul de plasament să nu mă ducă pe căi greşite. Am învăţat. Este foarte greu să reuşeşti singur. Tot timpul însă mi-am dorit să mă integrez în societate, să am o carieră, să ajung un om, un model de reuşită pentru colegii mei... Am un respect deosebit pentru toţi cei care au avut încredere în mine şi mi-au călăuzit paşii, de la angajaţii centrelor în care am locuit, la cadrele universitare. Sunt recunoscător în special lectorului universitar Mihaela Andreea Niţă“, a povestit tânărul. Claudiu a absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul