Trupa de rock alternativ Robin and The Backstabbers a primit marele trofeu On Air Music, dar şi titlul de cel mai bun rock alternativ. La evenimentul ce a răsplătit performanţa muzicală, prin 20 de premii. Aurel Mitran a primit trofeul pentru întreaga carieră, iar Loredana şi Dan Bittman, care nu s-au prezentat la ceremonie, au fost răsplătiţi cu câte două trofee, fiecare.
Prima gală a premiilor muzicale independente On Air a arătat că muzica şi gusturile publicului nu sunt predictibile. Aşa s-a întâmplat şi în cazul cântăreţilor din trupa de nişă Robin and The Backstabbers, care au plecat acasă cu premiul în formă de microfon şi titlul de artişti ai anului.
„E foarte greu premiul ăsta. Vă mulţumim, vă mulţumim şi tot ce facem facem pentru toată lumea, pentru toată lumea. Şi dacă dragoste nu e, nimic nu e“, a spus Robin, liderul trupei ce s-a remarcat cu hitul „Spnzrtr“.
Aşteptarea lungă
Evenimentul desfăşurat luni la Teatrul Naţional din Bucureşti a început la ora 19.00, când, aranjată într-o rochie neagră, DJ Wanda i-a întâmpinat pe artişti pe covorul roşu, ţinutele lor elegante contrastând cu împrejurimile teatrului aflat încă în renovare. După cum e tradiţia, cântăreţii şi-au făcut apariţia abia în jurul orei 20.00, pentru a creşte interesul fotografilor dornici să surprindă ipostaza artistică în cele mai mici gesturi.
Wanda s-a distrat pe covorul roşu, de unde a transmis live show-ul difuzat pe site-ul evenimentului
Printre bliţurile aparatelor de fotografiat şi cablurile camerelor de filmat, invitaţii au răspuns cu zâmbetul pe buze la curiozităţile jurnaliştilor, cele mai frecvente, legate de alegerile vestimentare, ceea ce, cumulate cu faptul că unele vedete au întârziat pe covorul roşu, a prelungit cocktailul şi dezbaterile la ţigară. Deşi programat la ora 20.30, evenimentul a început în jur de 21.15, după ce fotogra