Alături de Patinoarul Olimpic şi de ultramoderna Sală a Sporturilor ”Dumitru Popescu-Colibaşi”, Braşovul are acum şi de cea mai modernă bază de nataţie din ţară – Bazinul Olimpic de Inot, inaugurat astăzi de trei dintre marii noştri campioni la nataţie, Carmen Bunaciu, Anca Pătrăşcoiu şi Răzvan Florea.
Construit în doar un an de zile în locul celui vechi, demolat în ianuarie 2012, acesta reprezintă o investiţie de 29,7 milioane lei, fără TVA, din care 70% finanţate de Compania Naţională de Investiţii şi 30% de bugetul municipalităţii de sub Tâmpa. Realizată la cele mai ridicate standarde internaţionale, noua bază de nataţie a Braşovului, construită pe trei nivele, dispune de tot ceea ce este necesar atât pentru agrement, cât şi pentru a putea găzdui orice competiţie naţională ori internaţională de nataţie şi polo pe apă: două bazine de înot, unul olimpic - de 50 metri lungime, 25 de metri lăţime şi 2 metri adâncime, cu 10 culoare şi o tribună de 660 de locuri - şi unul pentru copii, de 14-7-1,2 metri, staţie automatizată de filtrare şi reciclare permanentă a apei, două jacuzzi, săli de fitness, forţă şi masaj, cabinet medical, cabinet antidoping, vestiare, duşuri, centru de conferinţe şi mass-media, salon VIP, spaţiu comercial etc. ”Este, de departe, cea mai modernă bază de nataţie din România la ora actuală, care va putea asigura condiţii excelente pentru pregătirea înotătorilor şi poloiştilor români şi pentru organizarea unor competiţii naţionale şi internaţionale la Braşov”, au opinat la unison cei trei multipli campioni invitaţi special pentru a oficia inaugurarea.
La rândul său, primarul George Scripcaru a anunţat că ”în cel mult un an” Clubul Sportiv Corona Braşov, finanţat din bugetul municipalităţii, va avea, pe lângă cele de handbal, hochei pe gheaţă şi fotbal, şi o secţie de nataţie şi una de polo pe apă, ”de copii şi juniori pentru începu