Senatorii au aprobat, luni, proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi au respins cererea de reexaminare a legii prin care preşedintele Traian Băsescu solicita ca toţi candidaţii la calitatea de membru în conducerea executivă a Autorităţii să aibă o experienţă profesională de minimum 10 ani în domeniul financiar, al instituţiilor de credit sau al celor financiare nebancare.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, luni, cu 117 voturi pentru, 16 voturi împotrivă şi 2 abţineri.
Data limită de înfiinţare a Autorităţii este 30 aprilie.
ASF trebuie să preia, de la 30 aprilie, comisiile responsabile de supravegherea pieţei de capital (CNVM), a asigurărilor (CSA) şi a pensiilor private (CSSPP).
Andreea Paul, prim-vicepreşedintele PDL, apreciază că săptămâna viitoare vor începe dis-cuţiile despre potenţialii candidaţi. "Este o chestiune care acum se va derula foarte rapid", ne-a spus domnia sa.
În urma dezbaterilor, senatorii au revenit la o vechime de şapte ani pentru persoanele care deţin funcţii executive în organismele care fac obiectul proiectului de lege. Acest act normativ a fost adoptat de Senat în calitate de Cameră decizională.
Potrivit unui raport al Senatului, în şedinţa din 15 aprilie, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţa de capital alături de Comisia economică, industrii şi servicii au hotărât să adopte un raport comun de admitere asupra legii, în forma adoptată de Camera Deputaţilor şi să respingă Cererea de reexaminare.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 9 aprilie, legea, admiţând parţial solicitarea preşedintelui, în sensul introducerii experienţei profesionale de minim zece ani în domeniul financiar, al instituţiilor de credit sau al instituţiilor financiare nebancare pentru conducerea executivă a Autorităţii de Supravegh