*O femeie de 51 de ani din Tulcea a ajuns sâmbătă la spital cu traumatism cranian
Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 11.00, pe strada Isaccei din municipiul Tulcea
La fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, care a preluat femeia și a dus-o la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Tulcea. Victima evenimentului rutier a avut politraumatism prin accident, dar este în afara oricărui pericol, spun cadrele medicale care au ajuns la fața locului.
Femeia traversa regulamentar strada Isaccei (în zona Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi) din Tulcea atunci când a fost lovită de o bicicletă pe care se afla un tânăr de 25 de ani din Tulcea. Cel care conducea bicicleta consumase alcool înainte de a conduce pe drumul public, spun reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea.