Moto: „Obiectivul meu este ca, la sfârşitul lui 2014, să-l trimitem pe Băsescu la pensie!“ – Cristian Preda, europarlamentar PDL

Guvernarea USL îmi aduce aminte, nervos, de toate celelalte perioade de mariaje politice cu năbădăi, de după decembrie 1989. În sensul gălăgiei de pe televizoare, a contrelor, upercuturilor, acuzaţiilor de trădare etc., concomitent cu clamarea unităţii şi a bunei guvernări. Nu sunt adeptul liniştii de faţadă, linişte ce ascunde de multe ori grozăvii, vreau însă să fiu scutit de prosteala pe faţă, de genul că totu-i ok, chiar dacă, de exemplu, Victor Ponta şi Crin Antonescu, liderii USL, seară de seară, îşi trimit bezele otrăvite. Ţine de un truism ordinar: starea de nervozitate, de agitaţie evidentă se transmite până la membrii partidelor în cauză. Aşa că, de pildă, e greu de crezut că după ce seara copreşedinţii alianţei de guvernare se critică reciproc, mai mult sau mai puţin ironic – duios, dimineaţa prin judeţe liderii locali se adună bucuroşi la o cafea. De fapt, nu ştiu dacă se mai văd, măcar la o apă plată cu lămâie, comunicând fiecare cu cine poate din guvern, evident pe linie de partid. Situaţia nu e nouă şi ţine, evident, şi de structura partidelor de la noi, clădite, în general, nu pe performanţă publică, ci pe susţinerea intereselor de grup, de jos până sus. Fapta nu e blamabilă în esenţă, se poartă şi la alţii, baiul e altul: interesul public, celebrul „interes naţional” e atât de „colorat” politic încât se pierde în zona derizoriului, a băşcăliei şi indiferenţei.

Fireşte, una dintre mizele bătăliei interne din USL nu ţine de „interesul naţional”, ci de moştenitorul tronului de la Cotroceni. Abilitatea politică a liderilor PSD, dublată de frâiele executivului, îi fac să aibă prim-planul unor intenţii de decizii, lucru ce stârneşte imediat reacţia liberalilor. Nu ştiu unde se va ajunge cu aceste „înţepături”: pen