Franţa nu este prima ţară occidentală sau prima mare democraţie care adoptă reguli de transparenţă în ce priveşte veniturile oamenilor politici. În diferite ţări din lume, precum şi în Europa, există deja astfel de legislaţii care nu au provocat nici şocuri "culturale" şi nici dezbateri excesive, fiind considerate ca "normale".

Merită să evocăm în primul rînd cazul Suediei, care încă din 1949 a adoptat o lege de transparenţă publică extrem de eficientă şi clară. Practic fiecare cetăţean, în schimbul unei sume modice de aproximativ 30 de euro, poate comanda autorităţilor lista completă a veniturilor obţine de compatriotăţii săi. Dacă un suedez doreşte să afle cît cîştigă şi de ce bunuri dispun toţi cei 9 500 00 de compatrioţi ai săi, nu este absolut nici o problemă. Respectivul cetăţean suedez poate afla aceste informaţii în condiţii de legalitate absolută fără să dea nici un motiv legat de curiozitate sa. Probabil că în virtutea acestei legi, care a avut timpul să se instaleze în cultura politică a Suediei, această ţară aproape că nu cunoaşte fenomenul corupţiei. In materie de corectitudine şi succes în lupta împotriva corupţiei, Suedia, Danemarca şi Noua-Zeelandă sunt campioane absolute, cel puţin aşa rezultă din rapoartele organizaţiei Transparency International.

O altă ţară în care transparenţa funcţionează perfect în paralel însă şi cu cultul banului, este America. Preşedintele, miniştrii şi parlamentarii au obligaţia de a face o declaraţie completă de avere în fiecare an pe data de 15 mai. Toate sursele lor de venit sunt scrutate cu atenţie : titluri bursiere, conturi curente, soldul de pe cardurile de credit… Orice falsă declaraţie în Statele Unite poate însemna un an de închisoare şi o amendă de 40 000 de euro. Spre deosebire de francezi, americanilor le place să vorbească despre bani şi despre cît cîştigă. "Americanii, scrie cotidianul Aujou