Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Ion Lungu va pune mâna pe mătură pentru a face curat în centrul Sucevei

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 16 aprilie 2013 ·

Campania de curăţenie a municipiului Suceava a ajuns, începând de ieri, în zona centrală a Sucevei, în care o echipă se va ocupa întreaga săptămână de curăţarea străzilor şi trotuarelor de nisipul şi pietrişul împrăştiat ca antiderapant în timpul iernii, de curăţarea spaţiilor verzi de mizerii, dar şi de vopsirea bordurilor şi a stâlpilor metalici.

O altă echipă de angajaţi ai Rosal va acţiona săptămâna aceasta în alte cartiere, după următorul program: luni – cartierul Burdujeni, zona ANL, marţi şi miercuri – cartierul Iţcani, joi – cartierul Zamca, vineri – zona centrală.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, şi-a exprimat intenţia de a se implica personal în campania de curăţenie a oraşului, pentru a da un exemplu şi altor locuitori, la fel cum a făcut timp de nouă ani la rând.

„În această săptămână mă voi implica şi eu în programul de curăţenie, cel mai probabil în zona modernizată din Centru, care trebuie să fie un model pentru întreg oraşul. Imediat ce vremea ne va permite ne vom ocupa mai mult şi de amenajările peisagistice, să punem flori pe spaţiile verzi, să amplasăm diverse piese de mobilier stradal cu jardiniere cu flori şi să punem ghivece cu petunii şi muşcate pe stâlpii de pe marginea străzilor”, a declarat Ion Lungu.

Campania de salubrizare şi înfrumuseţare a Sucevei a demarat cu întârziere anul acesta, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Campania de curăţenie a municipiului Suceava a ajuns, începând de ieri, în zona centrală a Sucevei, în care o echipă se va ocupa întreaga săptămână de curăţarea străzilor şi trotuarelor de nisipul şi pietrişul împrăştiat ca antiderapant în timpul iernii, de curăţarea spaţiilor verzi de mizerii, dar şi de vopsirea bordurilor şi a stâlpilor metalici.

O altă echipă de angajaţi ai Rosal va acţiona săptămâna aceasta în alte cartiere, după următorul program: luni – cartierul Bur

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum o ora
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum o ora
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 2 ore
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum o ora
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum o ora
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 7 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°