Drumul spre Crângul Petreşti, de la ieşirea din municipiul Focşani, până în dreptul cimitirului evreiesc, pare că a fost lovit de o ploaie de meteoriţi, care au lăsat cratere în asfalt. Parcurgerea acestui drum ciuruit este o provocare pentru şoferii nevoiţi să îl străbată zilnic, iar ocolirea gropilor este o misiune aproape imposibilă. De aceea, unii şoferi aleg calea mai facilă, de a merge cu maşina pe aleile laterale drumului, pentru a evita coşmarul de pe şosea.
Vestea bună este că acest drum va intra în reabilitare începând de luni, pentru a fi circulabil de 1 mai şi de Paşte, după cum ne-a declarat primarul Decebal Bacinschi. Această porţiune de şosea va fi plombată, lucrările de asfaltare urmând să fie făcute de firma care a câştigat licitaţia pentru refacerea drumurilor în municipiu, CUP SRL Focşani. ”La această oră avem 4-5 echipe care se ocupă cu refacerea drumurilor. În cursul săptămânii viitoare o echipă de asfaltatori va intra pe această zonă, pentru că vreau să pregătesc Crângul şi de 1 mai. Cum se întâmplă în fiecare an, vor fi manifestări, lumea va ieşi la iarbă verde şi vrem să fie frumos. De luni dimineaţă, dacă vremea ne va lăsa, vom începe refacerea acestui drum. În condiţiile în care volumul de muncă este foarte mare şi nu vom reuşi să rezolvăm cu o singură echipă, atunci vom interveni cu două echipe. Sper ca în două săptămâni, cât mai avem până la 1 mai, să dăm în circulaţie acest drum în condiţii normale”, ne-a spus primarul Decebal Bacinschi.
Drumul spre Crângul Petreşti, de la ieşirea din municipiul Focşani, până în dreptul cimitirului evreiesc, pare că a fost lovit de o ploaie de meteoriţi, care au lăsat cratere în asfalt. Parcurgerea acestui drum ciuruit este o provocare pentru şoferii nevoiţi să îl străbată zilnic, iar ocolirea gropilor este o misiune aproape imposibilă.