Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul de Alba, cu ochii pe tăietorii de lemne. Pregăteşte o serie de controale la exploatările lemnoase din judeţ

Publicat in Alba24, marți 16 aprilie 2013 ·

Prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, pregăteşte o serie de controale la exploatările lemnoase din judeţ. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, această amplă acţiune de verificare este demarată din cauza faptului că pădurile din Alba sunt exploatate într-un mod mai mult decât necorespunzător, interesul faţă de mediul înconjurător al celor care se ocupă de exploatările lemnoase fiind aproape inexistent.

„Toată lumea deplânge soarta pădurilor. În ultimii ani mai ales, de când inundaţiile sunt tot mai numeroase, am început să ne aducem aminte de păduri şi acuzăm defrişările masive într-un soi de autocompătimire care nu rezolvă problema. Majoritatea dintre cei care ajung în pădure, cu treabă sau doar pentru a lua o gură de aer curat, nu respectă mediul înconjurător şi asta se vede după ceea ce lasă în urma lor. Mai grav este că după cei care se ocupă de exploatările lemnoase rămâne un dezastru, un adevărat focar de infecţie care numai bine nu face pădurilor, şi-aşa afectate de tăierile masive. În opinia mea, nişte controale la exploatările lemnoase sunt mai mult decât binevenite”, a precizat prefectul judeţului Alba.

În acelaşi context, prefectul Gheorghe Feneşer a subliniat faptul că verificarea autorităţilor vizează şi modul în care se respectă limita de tonaj. Conform informaţiilor primite de la Direcţia Silvică Alba, drumurile forestiere din judeţ au fost proiectate pentru circulaţia autovehiculelor de maximum 14-20 tone. În prezent, se pare că excepţia de la regulă a devenit un obicei: autovehiculele transportă pe aceste drumuri şi câte 50 tone, ceea ce, din punctul de vedere al autorităţilor, trebuie urmărit, verificat şi, acolo unde se va impune, sancţionat.

„Prin controalele pe care le vom efectua la exploatările lemnoase şi prin care vom face verificări colaterale, pentru a vedea cum se desfăşoară în general activitatea de exploatare a

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 54 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 15 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 55 minute
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 2 ore
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°