Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat marţi că există posibilitatea ca preţurile la căldură şi la transportul în comun să crească în urma liberalizării preţului la curent electric şi la gaze, în conformitate cu obligaţiile internaţionale asumate de către România, dar a precizat că municipalitatea dispune de resursele financiare necesare pentru a face faţă în primă instanţă. Pe de altă parte, edilul-șef a anunțat, recent, că energia termică va fi gratis în Capitală. Sursa: LIBERTATEA
„Premisa de a creşte, nu ştiu dacă în urma pierderilor, cât a liberalizării preţurilor la curent electric şi la gaze. Chiar dacă creşte, mi-am luat măsurile financiare, atât cât am putut să le luăm, pentru a acoperi şi a nu forţa populaţia la bani în plus. Cel puţin pentru prima etapă, dacă cumva vor creşte aberant, atunci nimeni nu mai poate fi sigur de nimic”, a susţinut Oprescu, după întâlnirea cu noii membri ai consiliilor de administraţie de la RATB şi RADET.
Surse din cadrul Municipalității au precizat, pentru EVZ, că anunțul edilului-șef a fost făcut după ce Executivul ar fi dat înapoi în ceea ce privește privatizarea Regiei din cauza reacțiilor celor șase edili ale sectoarelor Capitalei, care au anunțat că nu vor concesionarea serviciului de căldură.
Oprescu face anunțuri pompieristice
Numai că, recent acesta a anunțat că odată ce va uni ELCEN-ul cu RADET-ul, va produce energiei atât de ieftină încât căldura va fi gratis în Capitală. Potrivit specialiștilor din cadrul Regiei Autonome, acest lucru nu are cum să fie posibil și nicăieri în lume căldura nu este gratis 100%.