Tichetele valorice obţinute la casarea unei maşini vechi pentru achiziţionarea cu reducere a uneia noi, prin Programul „Rabla”, vor fi distribuite din data de 15 mai şi vor putea fi decontate până pe 20 noiembrie, repartiţia voucherelor făcându-se după numărul de autovehicule vechi din fiecare judeţ.
Anul acesta vor fi distribuite 20.000 de vouchere, în valoare de câte 1.500 de euro (6.500 de lei), totalizând o finanţare de 30 milioane euro (130 milioane lei). Dintre tichete, emise o singură dată anul acesta, 17.000 vor fi destinate persoanelor fizice şi juridice, iar restul de 3.000 instituţiilor publice.
Tichetele vor fi transmisibile şi vor putea fi decontate, la achiziţionarea unei maşini noi, până la data de 20 noiembrie. Tot prin Programul “Rabla”, care şi-ar putea schimba numele începând de anul acesta, va fi acordat şi un bonus de 2.500 de euro, la achiziţionarea unei maşini electrice.
Noutatea anul acesta în ceea ce priveşte repartiţia este aceea că se va ţine cont de numărul de maşini mai vechi de 10 ani din fiecare judeţ, şi nu de numărul de locuitori, ca până în prezent. Anul acesta va fi în continuare posibilă înstrăinarea tichetului, dar reducerea la achiziţionarea unui automobil nou se va face pe baza unui singur tichet.
Din 2010 şi până în 2012 a fost posibilă, pe lângă valorificarea la liber a voucherelor, şi achiziţionarea unei maşini noi folosind până la trei tichete de câte 3.800 de lei. În 2010 au fost casate prin Programul “Rabla” 186.854 de maşini, fiind cumpărate aproape 60.000 de autoturisme noi cu ajutorul bonurilor valorice, faţă de 32.327 de maşini scoase din uz prin ediţia 2009 a programului. În 2011 au fost scoase din uz 116.641 de maşini vechi şi au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului la sfârşitul fiecărui an.
În 2012 au fost casate 44.857 de