La sfârșitul săptămânii trecute, s-a desfășurat la Mamaia Conferința întreprinzătorilor în turism de pensiune în Regiunea Sud – Est, la eveniment fiind prezenți și operatori turistici din Delta Dunării, alături de cei din Constanța, Buzău, Brăila, Vrancea și Galați, aceștia fiind absolvenții programului de educație managerială „Întreprinzători în turism – Pensiuni în România”.
Cu această ocazie, peste 3 mii de unităţi turistice sau de alimentaţie publică din această zonă au fost înscrise pe site-ul de promovare www.cazarelapensiune.ro, oferindu-se de asemenea consultanţă operatorilor turistici.
„Proiectul a fost lansat în 2011 şi de atunci au fost organizate şapte conferinţe regionale, au fost realizate 26 de rapoarte de cercetare şi broşura numită Caracteristicile unei mărci în devenire – Turismul de pensiune din România, acestea fiind rezultate în urma desfăşurării de interviuri cu peste 700 de turişti români şi străini, chestionare cu peste 5 mii de turişti străini şi 5600 de turişti români, interviuri cu 350 de manageri de pensiuni brainstorminguri, focus-groupuri, desk-research. De asemenea, a apărut Catalogul Pensiunilor din România cu peste 2 mii de pensiuni la nivel naţional, publicat în română şi engleză, în martie 2013”, spun organizatorii.
La sfârșitul săptămânii trecute, s-a desfășurat la Mamaia Conferința întreprinzătorilor în turism de pensiune în Regiunea Sud – Est, la eveniment fiind prezenți și operatori turistici din Delta Dunării, alături de cei din Constanța, Buzău, Brăila, Vrancea și Galați, aceștia fiind absolvenții programului de educație managerială „Întreprinzători în turism – Pensiuni în România”.
Cu această ocazie, peste 3 mii de unităţi turistice sau de alimentaţie publică din această zonă au fost înscrise pe site-ul de promovare www.cazarelapensiune.ro, oferindu-se de asemenea consultanţă operatorilor turistici. @