Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, în colaborare cu Consiliul Judeţean Alba desfășoară Proiectul „Alba dă prioritate vieţii”, ce are ca scop informarea pietonilor şi conducătorilor auto privind importanţa respectării regulilor de circulaţie rutieră. Proiectul a luat startul luni, când polițiștii au derulat campania de informare la grădinițele din Alba.
Proiectul „Alba dă prioritate vieţii” se desfășoară în trei etape, fiecare având un grup ţintă. Etapa I este destinată preşcolarilor, etapa a II-a este destinată pietonilor, iar etapa a III-a conducătorilor auto.
Prima etapă a debutat luni cu o campanie de informare destinată preşcolarilor. Aceasta se desfășoară până în 30 aprilie şi presupune participarea poliţiştilor în grădiniţele din municipiile şi oraşele judeţului, precum şi din 15 localităţi rurale. Poliţiştii îi vor informa pe preşcolarii din grupa mare, despre importanţa respectării regulilor de circulaţie destinate pietonilor şi riscurile la care se expun prin adoptarea unui comportament imprudent. Fiecare preşcolar va primi o carte de colorat cu tematică rutieră şi un sticker, materiale realizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=183004
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, în colaborare cu Consiliul Judeţean Alba desfășoară Proiectul „Alba dă prioritate vieţii”, ce are ca scop informarea pietonilor şi conducătorilor auto privind importanţa respectării regulilor de circulaţie rutieră. Proiectul a luat startul luni, când polițiștii au derulat campania de informare la grădinițele din Alba.
Proiectul „Alba dă prioritate vieţii” se desfășoară în trei etape, fiecare având un grup ţintă. Etapa I este destinată preşcolarilor, etapa a II-a este destinată pietonilor, iar etapa a III-a conducătorilor auto.
Prima etapă a debutat luni cu o campanie de informare destinată preşcolarilor. Aceast