La data de 12.04. a.c., ora 18.55, pe strada Pinului, din municipiul Vatra Dornei, Ionel C., de 34 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a efectuat un viraj la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, acroşându-l ulterior pe minorul G.I., de 7 ani.
În urma accidentului a rezultat rănirea minorului, care necesită, au stabilit medicii, pentru vindecare, 40-45 de zile îngrijiri, şi rănirea uşoară a conducătorului auto, diagnosticat cu ,,plagă contuză pleoapă superioară dreapta”.
Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, se arată într-un comunicat al poliţiei, rezultând o concentraţie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate, ulterior, probe biologice. De asemenea, s-a stabilit că nu posedă permis de conducere, iar autoturismul condus îi aparţine concubinei sale Alina P., de 32 de ani, din oraşul Năsăud, judeţul Bistriţa-Năsăud, care i l-a încredinţat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală faţă de Alina P., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „încredinţarea unui autovehicul unei persoane care se află sub influenţa băuturilor alcoolice”, iar conducătorului auto i s-a adus la cunoştinţă că urmează a fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.