Prefectul județului Neamț, George Lazăr, l-a reclamat pe primarul comunei Secuieni, Vasile Ivancea (foto), la Parchet și la Curtea de Conturi. Prefectul spune că a găsit la Secuieni numeroase nereguli în ceea ce privește administrarea terenurilor care aparțin comunei.
“Am găsit nereguli la Secuieni privind concesionarea unor terenuri, trecerea și scoaterea unor terenuri din domeniul public în domeniul privat, fără hotărâri de consiliu local, arendarea, închirierea sau concesionarea unor suprafețe de terenuri fără aviz sau fără votul consilierilor locali, doar prin dispoziție a primarului, doar prin contractare făcută direct de primar. Sunt lucruri la limita legii, dar o parte dintre ele au trecut în sfera ilegalului. Prefectura a făcut un raport și a sesizat autoritățile competente, în speță Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman și Curtea de Conturi”, a afirmat prefectul George Lazăr.
În schimb, primarul comunei Secuieni se consideră o victimă a jocurilor politice. “Au venit azi de la Curtea de Conturi și au cerut documente. Le-am dat, fiindcă nu am nimic de ascuns. Eu, din acele terenuri, am încasat fonduri, am făcut venit pentru primărie. Aproape 100.000 de lei am încasat din închirieri și concesionări, iar pentru fiecare leu există chitanță. La mijloc este vorba despre politică”, a declarat Vasile Ivancea, primarul comunei Secuieni.
Prefectul județului Neamț, George Lazăr, l-a reclamat pe primarul comunei Secuieni, Vasile Ivancea (foto), la Parchet și la Curtea de Conturi. Prefectul spune că a găsit la Secuieni numeroase nereguli în ceea ce privește administrarea terenurilor care aparțin comunei.
“Am găsit nereguli la Secuieni privind concesionarea unor terenuri, trecerea și scoaterea unor terenuri din domeniul public în domeniul privat, fără hotărâri de consiliu local, arendarea, închirierea sau concesionarea uno