Românii care au cumpărat în ultimii ani aur cu kilogramele pentru a beneficia de creşterile importante ale preţului metalului preţios sau pentru a se pune la adăpost de criză s-au trezit că au pierdut peste 11% în ultimele două zile după ce investitorii au vândut aur în panică pe bursele internaţionale de mărfuri.
„Uneori, în perioade de panică puternică ce are la bază o criză de lichiditate, aurul este părăsit, la fel ca acţiunile şi mărfurile, iar investitorii se refugiază în valute lichide, precum dolarul, şi stabile, yenul şi francul“, spune Cristian Cochintu, analist la Admiral Markets, o filială a unui grup estonian specializat în servicii Forex. Căderea aurului a venit după ce Goldman Sachs, cea mai influentă bancă de investiţii din lume, şi-a sfătuit într-un raport clienţii să vândă aur, estimând că acesta va scădea cu 20% până la finele anului viitor.
BNR a afişat luni un preţ de referinţă la aur mai mic cu 9% decât cel de vineri, iar gramul de aur era cotat la 152,57 lei (circa 34,6 euro), faţă de peste 200 de lei (45 euro) în toamna anului trecut. Ieri uncia de aur se tranzacţiona spre închiderea şedinţei la un preţ în scădere cu peste 7%, de 149,9 lei/ gram (1.386 dolari/uncie), după un declin de 5,7% consemnat vineri.
În aceste condiţii, pierderile românilor care potrivit calculelor ZF deţineau lingouri de aur în valoare de peste 80 mil. euro se ridică în ultimele zile la circa 8,8 mil. euro.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

„Uneori, în