Având în vedere avantajele oferite de tratamentul fiscal al veniturilor obținute din drepturile de proprietate intelectuală, în ultima perioadă au crescut exponențial situațiile în care munca prestată în condițiile unui contract obișnuit de muncă este remunerată în mod artificial sub forma unor venituri din drepturi de proprietate intelectuală, și nu prin acordarea unui salariu.

Pentru a limita aceste cazuri, legiuitorul a încercat ca prin Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal să clarifice exact ce constituie venituri din drepturi de proprietate intelectuală și venituri salariale. Astfel, la pct. 24 din partea 71^1 din Norme, se prevede că în situaţia existenţei unei activităţi dependente ca urmare a unei relaţii de angajare, remuneraţia prestărilor rezultate din cesiunile de drepturi de proprietate intelectuală care intră în sfera sarcinilor de serviciu reprezintă venituri de natură salarială. Prin urmare, ele sunt supuse regimului de impozitare aplicabil oricăror alte venituri salariale. Pentru ca veniturilor obţinute din drepturile de proprietate intelectuală să li se aplice regimul special de impozitare, este esenţial ca ele să fie obţinute din prestarea unor activităţi cu adevărat independente, și nu din raporturi de muncă mascate sub forma unor convenţii civile. Cei care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală au libertatea de a alege între mai multe variante de impozitare.

Cum se calculează baza impozabilă

Articolul 50 din Codul fiscal instituie o modalitate specială de determinare a venitului net obținut din drepturi de proprietate intelectuală prin scăderea din venitul brut a contribuțiilor sociale obligatorii plătite și a unei cote forfetare de cheltuieli deductibile de 20% din venitul brut sau de 25% în cazul operelor de artă monumentală. Avantajul acestei metode de impozitare este evident