Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fi sau a nu fi în PD-L

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Edilii Ardeiu, Bârcă şi Bălu se consideră victime colaterale în războiul portocaliu Vâlceanu-Cupă. Actualul preşedinte al organizaţiei PD-L Gorj îi avertizează pe cei trei edili trădători că îşi vor pierde mandatele dacă se înscriu la USL întrucât aceştia sunt în continuare la PD-L. „Suntem victime colaterale în războiul dintre Vâlceanu şi Cupă”, declară primarul de la Samarineşti în scandalul excluderii din PD-L a celor trei primari trădători.

Noul preşedinte interimar al PD-L Gorj, Dan Vâlceanu, i-a informat public pe cei trei primari excluşi de fosta conducere că sunt încă membri PD-L. Ion Bârcă de la Turburea, Dănuţ Bălu de la Fărcăşeşti şi Marian Ardeiu de la Samarineşti au fost informaţi de Vâlceanu că excluderea nu a fost statutară, că sunt membri PD-L şi riscă pierderea mandatelor dacă se înscriu în alte formaţiuni politice. Cei trei primari sunt ţinuţi în PD-L, dar nu primesc niciun fel de atribuţii pe linie de partid pentru că au făcut campanie pentru candidaţii USL la alegerile parlamentare.

Acţiunile lui Vâlceanu, „trei lulele- trei surcele!”

Avertizările noului preşedinte interimar al PD-L Gorj, Dan Vâlceanu, conform cărora cei trei primari Ion Bârcă, Marian Ardeiu şi Dănuţ Bălu îşi vor pierde mandatele dacă se înscrie în alt partid nu sunt luate în seamă de către aceştia. Edilul de la Samarineşti, Marian Ardeiu, a declarat la Radio Omega că are dovada că a fost exclus din PD-L cu ştiinţa lui Vasile Blaga, liderul partidului, iar decizia în cauză este perfect valabilă. Ardeiu susţine că nu îl va acţiona în justiţie pe Vâlceanu pentru presiunile făcute asupra lui şi spune că atât el, cât şi ceilalţi doi primari sunt victime colaterale ale războiului politic dintre fostul şef al PD-L, Ion Cupă, şi actualul preşedinte interimar, Dan Vâlceanu. În opinia primarului Marian Ardeiu, acţiunile disperate ale lui Vâlceanu de a-i ţine cu forţa în

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 41 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 25 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 16 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 25 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°